De-ale senzorilor

O fetita mica cu fas roz, nu ca as fi vazut clar ca-i fetita, dar o cunoasteti voi pe mama care sa-si imbrace baietelul mic cu un fas roz, deci o fetita mica cu fas roz alerga azi pe aleea din fata gradinitei. Moishe, moishe. Si se bucura. La cativa pasi in spatele ei, mama a inceput sa arunce priviri patrunzatoare in jur. De leoaica gata sa-si apere puiu’ de Mäuse cei primejdiosi. Laserul matern a maturat strada si petecul de iarba de langa fara sa-i scape nimic. Nu e nici un soarece a dat s-o linisteasca pe fetita. Moishe, moishe, s-a bucurat cea mica netulburata. Unde vezi tu soareci? Moishe, moishe, cu degetelul intins spre asfaltul din fata ghetutelor albe. Mama si-a mijit ochii si lamurita a corectat-o: Ameise.

M-a lasat vederea de foarte mult timp. Mai am doar amintiri de pe vremea cand vedeam si eu furnicile ce merg grabite alaturi de mine pe trotuar si e o boala pentru care nu s-au gasit ochelarii potriviti.

In timpul pranzului a venit o furtuna cu fulgere si tunete. A trecut repede, poate chiar vine vara. Cand m-am intors la birou, iesisera toate pasarile de sub stresini si se dadeau mari cum a trecut fulgerul uite asa pe langa cioc. Zarva mare, dar tot mi s-a parut ca se aude un piuit stins din cutia de posta. Cheie are doar seful si era plecat cu treburi. Abia maine voi afla daca au luat-o si urechile razna si aud voci de pui mici, doar piele pe oscioare. Acum seara mi-e teama ca iar s-ar otari mama oualor la mine.