E dificultatea asta de a te adapta la lucrurile pe care nu le-ai folosit. La stampilatoarele din tramvai, de exemplu. Unde am recurs pana la urma la privirile neajutorate raspandite cu generozitate in jur pana cand s-a indurat un alt calator si mi-a stampilat biletul. Procedasem la fel ca el, fara sa obtin acelasi rezultat, nu exista pactul dintre mine si obiect. Ii eram straina stampilatorului.
De data asta suntem in fata usii de la scara blocului. Inauntru. El apasa clanta si cand nu se deschide, ezita. E un buton rosu de plastic, dreptughiular. Mana pleaca singura, nici nu trebuie sa ma gandesc. Se bucura sa atinga rosul acela atat de nou fata de cadrul metalic cu vopseaua dusa al usii, fata de diformitatea ruginita cu dinti ce opreste deschiderea ei. Butonul e jucaria.
Odata iesiti din bloc, ma napadeste altruismul. Mi-am facut damblaua, il pot sfatui cum sa procedeze data viitoare.
- Cand vezi un buton rosu, il apesi, ii spun inteleapta.
- Da, dar tot un buton rosu declanseaza si explozia termo-nucleara, imi raspunde sec.
Eu nu vad niciun buton rosu aici. Pe ce apas?
cand vezi un buton rosu, intai te uiti in stanga-n dreapta, APOI apesi.
butonul care declanseaza explozii e rotund, nu patrat. iar in tramvai cum ai procedat pana acum? ai mers cu nasu’… asa-i?
all
Cu atatia fani si specialisti, am putea infiinta Clubul Fanilor si Specialistilor Butoanelor Rosii.
ano
Exagerez, dar s-a nimerit tot timpul sa locuiesc strategic aproape de toate locurile pe unde am desfasurat activitati. In afara de copilarie, dar atunci n-aveam tramvai in oras. 
Pana acum (de fapt nu acum, tramvaiul a fost iarna trecuta, cand am calatorit cu trenul) nu tin minte sa fi mers vreodata cu tramvaiul.
eu inlocuiesc butoanele cu…clopotei !!!!
sa nu va mai vina ganduri explodabile
zi buna , AU
xx,j