Nu la timp si cu ceva emotii induse de posibilitatea ratarii intalinirii, pentru care totusi lungisem sederea in Italia si strabatuseram multe sute de km suplimentari, ne-am trezit pentru prima oara fata in fata. Pentru tine, a zis, si mi-a intins mana, desfacand apoi pumnul. In caus, o castana. Ochii ii straluceau fericiti, asa ca n-am zis nimic in afara multumescului politicos. In cap, la receptie era tocmai carcotasul de serviciu. Nu am plecat urechea sa-l ascult, dar i-am simtit indaratnicia de nestramutat in a aprecia darul. Nu ca as fi asteptat ceva, nimic ar fi fost perfect de fapt. Tanjisem pentru intalnire, atat.
Care a fost dincolo de asteptari. Povesti, barfe mici, privit de oameni in cafenea si incercari de ghicit vietile din spatele catorva gesturi ritualice, satisfacut pofte (tot) mici intr-un restaurant si bucurat de exuberanta linistita radiata de prietena cunoscuta initial pe net.
Asta se intampla acum doua veri. Castana a ramas in buzunarul in care a fost surghiunita atunci. Rareori port jacheta, dar cand ajunge pe umerii mei, iar mana imi poposeste in buzunar, degetele ii pipaie orbeste conturul si toata caldura si farmecul intalnirii trecute urca incet prin brat, cuprinzandu-mi rapid fiinta si transpunandu-ma inapoi in decorul idilic al satucului cu cetate de pe deal, in aceeasi companie placuta.
Atunci n-am stiut si mi-a luat ceva timp ca sa descopar adevarul. Castana aceea e o ancora intr-un timp magic.
Foarte frumos, chiar romantic. Textul e compus de cine? nu cumva chiar de….pin?
Blogul meu nu-i ca al lui aspi. E personal. Tot ce e aici e scris de mine. E o parte din mine, pe care, cand ma uit in urma, o descopar mai intima decat am intentionat. Compunerile altora le pun de fiecare data sub un link.
Cat despre scriituri frumoase, recomand blogul Dianei, al lui Iren si al Zvarlugii (toate la mine in blogroll). De fiecare data o incantare. Diana nu mai scrie de vreo cativa ani, dar recitesc cu placere din cand in cand ce e acolo.
Toţi care scriu sau vorbesc au ceva de spus, dar sunt puţini cei care citesc. Eu când sunt predispus la visare sau relaxare virtuală merg pe acest blog şi deschid la peisajul acela feeric cu păsări care zboară peste o zonă din Ardeal şi melodia care se aude. Nu prea mă pricep la muzică,,grea”. Înafară de Cristina Anghelescu care cred că e cea mai tare vilonistă de la noi nu prea am mai cunoscut ..melomani
Am fost ocupata cu cantatul saptamana trecuta. Asta:
Numai muzica grea.
Dar gata, pentru iunie am terminat-o cu muzicitul.
Guten Tag, Pin!
Stiu ca esti adepta calitatii si-a originalitatii… Ti-am urmat sfatu’ si-am surfat pe blogurile mentionate de tine, so QED und danke! Bonne continuation et bonnes vacances!
Mel, sorry, nu-sh cum de te-a oprit halebardierul. Poate ti-ai schimbat adresa de nu te-a recunoscut. Sau ti-ai pus accent?
In fine, ma bucur daca te-a bucurat ce ai gasit. Multam fain de urari. La fel si tie!
Tiiiii! Ce frumuseţi ai cântat! Mi-e dor de aşa muzică grea!