Tara de peste ziua mea a rupt pe neobservate realtiile de buna intelegere si prietenie cu restul lumii. Un dictator paranoic s-a instalat la putere fara sa ma cheme la vot si a intrerupt orice legatura externa. Radioul, televiziunea, internetul nu mai transmit decat lucruri treze, iar ziarele sunt si ele vandute puterii realitatii.
La inceput am crezut ca in tara viselor situatia economica nu mai permite megaproductiile fanteziste si colorate si am acceptat rabdatoare regimul de austeritate. Dar nu, visele exista inca. Azi noapte, cautand un post la radio, am prins franturi dintr-o transmisie bruiata. Rotind butonul micron dupa micron, l-am acordat pentru cateva secunde pe semnal maxim. Intr-o masina portocalie de haribo, ma razbunam pe cineva impingandu-l in parapetii din jeleu cu gust artificial.
Cu speranta in suflet am invartit butonul mai departe. Printre paraziti, am mai aflat de casa mea mare in care ferestrele dadeau spre interior. Camerele erau la inaltimi diferite, cuburi intersectand alte cuburi. Pe vremea democratiei acolo locuia o femeie, nu stiu cand ne-am mutat in locul ei. Inauntru se perindau profesorii veniti la o conferinta tocmai incheiata. De la camin ii daduse afara la 10, iar trenurile si avioanele plecau mult mai tarziu. Ma simteam foarte nobila ca le pusesem casa la dispozitie, dar si agasata ca se incapatanau sa intre pe usa din spate, ce dadea direct in dormitor. In vreme ce priveam pe geamul camerei de zi, obrajii imi ardeau de rusine pentru ca nu facusem patul.
M-am saturat de spalarea creierului de dimineata. As porni o revolutie sau as emigra ilegal in tara viselor; oare cum pot insela vigilenta granicerilor?
Blog cu mere coapte 