Mi-a ramas mica haina rivalitatii

Trogloditule!

Ochi ingustati a evaluare. Banuiala. E un cuvant nou, dar fata congestionata a celuilalt, ochii scaparatori, mainile tepene cu pumnii stransi, toate sfideaza. E sigur o jignire. Cauta degeaba un raspuns pe masura si lipsa cuvantului potrivit il sufoca. Se inroseste si strange toata frustrarea intr-un aaaaaaaa ofensiv ce-i iese din gatlej ca un dop de sampanie si-l asmute spre celalalt.

Ma fascinau certurile intre baietii din fata blocului. Violente iscate din cate o vorba aruncata de unul dintre ei, vorba auzita la oamenii mari sau prin filme, pe care nici unul din noi n-o intelegea. Puterea unui cuvant. Ma mancau palmele si talpile si sufletul sa incerc sa-i sacai. Sa inventez un cuvant. Cu ţ-uri si ş-uri si ci-uri. Si sa le strig din toti rarunchii: ţelcifşomburilor! Privind victorioasa in ochi. De la distanta. Si-apoi cand ar fi hotarat ca da, trebuie sa razbune umilinta, sa fug si sa ma baricadez in casa scarilor cu un drug pregatit dinainte. Si sa ma tavalesc de ras.

N-am fost insa niciodata rapida la alergat.

Pornirea de a zgandari a ramas la fel de vie si dupa ce am crescut. Fara rautate. Cu chicotitul ghidus starnit de caraghioslacul rabufnirilor iscate din lucruri fara sens sau fara importanta. Mai ales ca am gasit si cuvantul perfect. Mitic!

Mitic cu accent pe al doilea i. De la Mitica al lui Caragiale, un personaj ce-mi este tare simpatic. Are umor si tachineaza prieteneste. Un personaj cu care as fi onorata sa fiu comparata. Dar nuuuuuu! Undeva intre 1900 si 2000, bietul Mitica si-a pierdut suporterii si a devenit injurie. Iar acum fereasca sfantul sa-i spui unui bucurestean ca e Mitic. Iar daca bucuresteanul nu e neaparat bucurestean, dar e suporter al unei echipe de fotbal bucurestene… AU!

Mai ales venit din partea unui simpatizant al unei echipe de provincie. Asa ca mine.

Echipa mea e cea in galben-negru. Pe vremea primei cooperative post-revolutionare, imi venea sa ma ingrop in tablia biroului vazand ce face echipa mea. L-am iubit pe Dossey cand parasit de coechipierii dati la o parte in fata adversarilor a aparat tot. Intr-o buna zi, cand i-a venit randul, echipa a retrogradat si plec ochii, da, m-am bucurat putin, nemaiavand de ce sa-mi crape obrazul de rusine. Era acolo in divizia secunda, parca nestiuta decat de mine, se complacea in mediocritate, dar macar parea cat de cat mai curatica.

Si apoi surpriza. Anuntul primei pagini. Antrenorul cel nou, plecat satul de sicanele unui patron zgarcit de la o echipa chiar din Bucuresti. Ah! Tzac-pac, una-doua, intr-o jumatate de clipit, hop-tzop a saltat echipa mea in prima liga, si de cand am stiut-o inapoi n-am mai avut decat doua dorinte. Sa nu apuc iar calea magazinelor cosmetice pentru repararea obrazului si sa reabilitez numele lui Mitica pe spinarea prietenilor mei.

Mai intai i-am inventariat. In tabara stelista, fetele si un baiat ratacit. In tabara rapidista nimeni. In tabara dinamovista, numai baieti unul si unul. Minti luminate, cel putin una gen Mitica, cativa mai blajini, altii infierbantati. Candidatii perfecti. Ma si vedeam. Vine meciul si cu o saptamana inainte incep sicanele amicale. Caricaturi de replici de patroni cu burti sau copii ce-si pierd noptile urland prin caps lock. Un fel box. Joc de picioare si apoi ranjind: miticilor!😆

Ecranul in spatele caruia stau e mai solid decat usa scarii de la bloc cu tot cu drug. Dar usurinta in a uita injuriile, reale sau nu, s-a evaporat intre timp. Fara sclipirea nazdravana a ochilor si bufnitul in ras, cum sa le cer sa stie ca-i o sotie? Lumea tinde sa fie mai serioasa decat mine. In plus, cand ma gandesc la dinamovistii mei porneste soba la mine-n suflet. N-am riscat sa ma prinda iarna fara caldura.

Dar am jubilat, ooooooo, ce-am mai jubilat cand, cadou de ziua mea, i-am batut cu 2-0. Ma rog, favorita mea a batut-o pe-a lor, dar eu, ca adevarat suporter fanatic ce sunt, imi asum toate victoriile si ma dezic de infrangerile echipei mele.

Am facut asa insa doar pana la penultima victorie. Cea din penultima etapa. Atunci mi-a pierut si cheful de tachinat. Nu, nu succesul din Bucuresti, meritat de ai mei, m-a intristat. Ci ca a tras de ata descusuta a buzunarului in care prietenii mei tineau speranta. I-a lasat goi. Inaintea ultimei etape, lumea socotea punctele febril. Pe variante. Numai dinamovistii mei stateau pe margine, exclusi din joaca asta de copii mari chiar de echipa mea. Priveau agitatia celorlati cu resemnarea celui neputincios. Caci cum poti sa trezesti jucatorii echipei de care se leaga bucuriile si tristetile tale din nepasare? Stiu prea bine sentimentul. Atunci mi-a venit sa-mi iau prietenii pe dupa umar si sa le strang usor bratul.

Asa ca, iarta-ma Mitica, gaseste-ti alt aparator al cauzei tale.

9 Responses to “Mi-a ramas mica haina rivalitatii”


  1. 1 doctor demonicus-sabbaticus Iunie 13, 2009 la 11:43 pm

    Ma inclin.

  2. 2 j Iunie 14, 2009 la 7:56 pm

    Tu erai !
    Imi cer scuze ca nu mi-am dat seama😦
    Multumesc

  3. 3 the judge Iunie 15, 2009 la 6:45 am

    pin

    delicios!😆

  4. 4 doctor demonicus-sabbaticus Iunie 15, 2009 la 7:00 pm

    Enjoy

  5. 5 doctor demonicus-sabbaticus Iunie 16, 2009 la 8:45 am

    pin:

    Vezi ca in curand o sa iasa pe piata Julie Taymor’s version of „The Tempest”. Prospero devine Prospera ( Helen Mirren) iar Caliban e jucat de Djimon Hounsou ( I love this guy!)
    I heard good things about this project.

  6. 6 pinguilde Iunie 16, 2009 la 8:07 pm

    L-am gasit pe Mitica publicat pe net si vi l-am pus si voua daca va e dor de el. Inteapa poate uneori cam tare, dar mie tot imi e tare simpatic. Un Dr. House al Bucurestiului de acum un secol.😆

    jude
    Dupa reactia ta, as zice ca n-ai fost in pericol sa te tachinez.😉

    doc
    Nu conteaza cate ziduri ridic, tu tot vezi ce-i in spatele lor.🙂
    Multam fain de recomandari si de melodia cu care ai epatat pe-aci.😆 Tare mult mi-a placut. Cu tot cu atmosfera din clip. Numai cu nenea de la contrabas nu ma prea impac. Pare sa se sprijine pe el si cand vine vorba de tinutul unui contrabas sau violoncel, sunt foarte pretentioasa.😀

  7. 7 Alex_S Iunie 17, 2009 la 1:15 pm

    Pin

    Eu tot nu vorbesc cu FCM-stii!!!
    Asta pentru umilintele prin care ne-ati trecut cand luptam cot in cot in Divizia B!
    Rivalitatea ramane, chiar daca voi sunteti in A si noi in D!😀

  8. 8 doctor demonicus-sabbaticus Iunie 17, 2009 la 6:36 pm

    pin:
    Hai sa-ti spun un secret. Cand eram copil am vrut cu disperare o pereche de jambiere alb-albastre.😀 Intr-un final, mama exasperata vine intr-o zi cu un pachet ( cred ca era ziua mea sau Pastele) si imi spune triumfatoare: ” uite, pentru ca ai fost cuminte, ti-am adus ceva”. Eu am intrat rapid in fibrilatii. In gandul meu eram deja Balaci😀
    Deschid pchetul si ce gasesc? O pereche de jambiere in culorile…
    You guessed it: GALBEN-NEGRU !!!” Mama zice : „esti multumit? Ai si sosete de fotbal acum”😀 Dupa dezamagirea initiala ( a se citi tipete feroce), m-am consolat. In plus eram singurul care avea asemenea jambiere.😀 I was special.

  9. 9 pinguilde Iunie 19, 2009 la 6:44 pm

    Alex
    Eh, om discuta prin semne, daca ai atata curaj.😆

    doc
    Offff!🙂
    Secretul tau merita un secret la schimb. Primul meci vazut pe stadion a fost intre galben-negrii mei si Craiova Maxima. Cred ca in ultimul an cu echipa mare. Mai e nevoie sa-ti spun ca a fost fantastic? Si i-au batut galbiorii mei!!! Tot cu 2-0.🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: