La mall la Vatican

Stralucesc. Bine, acum s-a mai estompat putin, ca a trecut ceva mai mult de-o saptamana, dar daca de 10 zile incoace ati observat o aura izvorand din ecran atunci cand ati deschis acest blog, nu vi s-a parut. M-a sfintit papa.

PapaA tooooot venit pe culoarul dintre stranele bazilicii San Pietro, chiar de Sanpetru, tremurand si sovaind – batranetea nu-i usoara nici pentru unsii lui Dumnezeu, ii dau o bila rosie ca nu acorda sprinteneala pe pile – pe mine incepuse sa ma doara mana tinuta sus cu aparatul foto si intr-un tarziu a aparut. Erau la rand cei de pe partea cealalta, i-am facut repede o poza neclara din profil in timp ce-si indreptau reciproc mainile, el spre oameni si oamenii spre el, apoi s-a intors incetisor a facut 3 pasi spre noi si patruns de propria-i menire si-a ridicat bratele sa ma sfinteasca. L-am privit drept in ochi. Straluceau de o multumire usor naiva.

Mi-a amintit de Paul. De carnaval s-a costumat in vrajitor si daca pana in ziua Faschingului, mantaua si palaria cu stelute argintii statusera neatinse pe umeras si pe dulap, dupa aceea, de cum ajungea acasa de la gradinita le imbraca rapid. Se plimba plin de importanta prin bucatarie, verificand cu coltul ochiului falfairea mantiei pe umbra de pe perete, se oprea in fata mea, inalta usor barbia, inchidea ochii pe jumatate si cu cea mai serioasa mina din lume isi ridica bagheta de hartie cu steluta albastruie in varf cu ambele maini intinse inainte si se concentra asupra vrajii. Se uita la mine, dar privirea luneca pe langa, de parca as fi fost mult prea insignifianta ca sa ma observe. El in schimb merita toata admiratia cuvenita celui mai maret dintre vrajitori.

Asa si papa. Toti oamenii aceia stransi ciopor in stanga si in dreapta, catarati unii peste altii – da, da, m-am urcat pe scaune si cei din fata mea se imbranceau entuziasti sa prinda o poza cu sfantul parinte, mai cazand, mai tragandu-i pe vecini de haine ca sa se inalte ei – nu erau pentru el decat confirmarea propriei staturi. Care e surprinzator de mica, in caz ca vreti sa stiti. Cel putin jumatate de cap sub mine.

Io-te papa!Aparatul meu inca se mai incarca dupa ce blitzuise la fotografia de mai sus atunci cand alaiul s-a urnit mai departe. Asta e. Sunt un paparatz execrabil. Asa s-a incheiat balciul. Daca nu mai socotesc si aparitia de la etajul 5 (cred), de la fereastra cu covoras rosu.

Balci pe care l-am asteptat cu mare nerabdare dupa ce am primit anuntul de la organizatorii concertului ca pentru a compensa anularea cantarii noastre in timpul slujbei papei, putem asista la ea primind atatea bilete cu locuri foarte bune cate sunt dorite, cu intrarea asigurata fara controlul de securitate al cozii oamenilor de rand. M-am inscris dupa o foarte scurta ezitare.

Pe 29 iunie la 7:45 eram la intrarea din spatele bazilicii, incolonati, alaturi de maicute purtand cele mai diverse uniforme, incolonate si ele. Garda elvetiana era la post, declansand nebunia vanatului de poze. La 8:30 a venit un om in costum negru si coloana de oameni a luat-o in urma lui printre coloanele de piatra spre intrarea principala. Printr-un filtru tot am trecut. Ceva reprezentant al Austriei la Vatican, care fusese cu o seara inainte si la concert l-a luat pe dirijor langa el si l-a pus sa ne identifice. Care oi tinem de turma lui si care nu. M-a mirosit cumva ca nu-s copil al Alpilor, dirijorul dadea debusolat din cap, prea multa lume se inghesuia sa treaca mai departe cu bilete rosii in mana. Dar dupa o scuturare energica si aprobatoare din cap din partea sefului mi s-a permis sa ma strecor spre intrare.

Crosul Vaticanului s-ar putea numi ce am facut mai departe vrand sa ajung ghida din urma si pe cuvant ca mii de participanti au luat startul la el. Avantul mi-a fost frant brusc inauntrul bisericii. Stooooooop! Unul din oamenii in costum negru. Urias, sever, necrutator, prea bine cunoscator de tertipuri, cu privirea laser patrunzand in adancul sufletului si intiparind acolo te-am citit din prima. Yes, but you see, that lady, our guide… Please step aside. Un please la minus treizeci de grade, cu crivatul la apogeu.

Fac o paranteza explicativa. Inauntru sunt patru zone in care se poate asista la slujba. Cele doua cu scaune in loc de strane, la intrarile carora stateau cerberii neinduplecati si neinduplecabili, si cele doua din lateral, din spatele stalpilor, unde are acces in picioare lumea fara bilete. Aside indica zona aceasta din stanga locurilor spre care salta vioaie si deja departe coada de cal blonda a ghidei noastre ce flutura pe sus teancul de bilete care ne-ar fi permis sa intram.

Un cor si o orchestra impinse de catre cei venind din urma spre o trecere blocata. Dop ne facusem. Iar ceilalti carii. Am putut constata prin contact direct ca prelatii au pe sub sutane coate netocite de studiul textelor sfinte, de o dexteritate surprinzatoare pentru niste oameni aplecati mai mult spre chestiunile spiritului.

IMG_7227_smallAm vazut candva la stiri deschiderea unui nou centru comercial. Primele achizitii dinauntru, in numar limitat, se puteau face pe gratis. A spart lumea geamurile incercand sa prinda pomana. Iar eu m-am simtit prinsa in stirea din televizor cand a revenit ghida si ne-a impartit biletele. Fara cioburi, din lipsa de vitrine. Calugarite aprige dand ghionturi sa prinda un loc mai bun. Oameni piosi zece minute mai tarziu sarind in clipa aceea peste scaune. Aplecandu-se, intinzand mainile printre corpuri si inclestandu-le pe un spatar sau un picior de fier, garantie a obtinerii unei pozitii cat mai centrala si mai in fata. Mai apoi, dupa ce locurile fusesera deja ocupate, cate o novice inainta sfioasa indicand cu gesturi de o eleganta masurata si clipind din gene – fara succes totusi, oamenii in negru sunt mai duri decat inamicii lui Bourne – uite, cred ca acolo e un scaun gol. Acolo nefiind bineinteles nici un scaun gol.

Calugarita motaindSi pentru ce? Ca sa doarma apoi pe aproape toata durata slujbei. Nu pot crede ca m-am nimerit langa singura persoana motainda din cei 30000 adunati inauntru (dupa spusele ghidei, wikipedia indica 60000 la capacitate). Intr-un fel e de inteles. Posesia biletelor rosii ne-a indreptatit la primirea cate unei brosuri cu textul integral al slujbei, inclusiv toti psalmii inclusi in program. 30000 de voci cantand in cor ar fi trebuit sa cutremure sarcasmul meu si sa-l faca faramele. Si sa-l si sufle pana-n Tibru. Nu s-a intamplat. Am fost doar cateva grupuri razlete cu vocile pierdute in rumoarea generala.

Sfantul scaun cu papa cu tot

Papa, asezat pe scaunul al sfant, a citit de pe foi. Apoi a hirotonisit treizeci si ceva de arhiepiscopi din lumea larga. Atunci am aflat ca restul spectatorilor erau suporterii inflacarati ai respectivilor. Cele mai originale aclamatii, un fel de chiu-chiu-chiu-chiu-chiu le-a primit Philippe Ouedraogo din Ouagadougou. Concursul decibelilor a fost pierdut de maicutele poloneze, prinse mai tarziu pe strada la poza de grup,Excursie cu manastirea la Vatican acoperite complet de galeria new-yorkezului Thimothy Michael Dolan. Uralele s-au auzit si la prezentare si la primirea colanului de arhiepiscop. A urmat indepartarea temporara a scaunul sfant carat in culise de patru dintre oamenii in negru. La impartasanie, fetele noastre ce intrasera cu esarfe peste umeri, au uitat de ele si asa dezgolite s-au aplecat smerite in fata preotilor ai caror ochi au avut acces nestanjenit spre valea formata sub maieuri. Unul n-a protestat si unul n-a rosit. Si-au vazut de treaba pana la capat si s-au intors pe scena altarului zambind subtire, impreuna cu ei revenind si scaunul sfant, carat de aceiasi oameni in negru. Agnus Dei si basta.

LuminaSunt atee, dar respect credinta celor care o au. Cant la toate sarbatorile mari in biserica si evlavia oamenilor ce asista la slujba se infasoara placut in jurul meu. E palpabila, se ghemuieste in palma si e buna. La Vatican insa, poate  doar lumina stracurata prin vitralii sa fi amintit de pacea cucerniciei.

Am asistat la un spectacol furator de ochi cu sclipiciul cel mai ieftin, mama si tata tuturor reality-show-urilor, nu numai acceptat, dar si incurajat de un papa afisand o multumire senila. Nu, n-as fi vrut sa-l ratez pentru nimic in lume. Ca spectator avid al comediei umane, greu as fi gasit o reprezentatie mai reusita.

Pe drumul de iesire, am remarcat o scena ce se petrecea departe de grosul multimii. Un elvetian din garda isi prezenta legitimatia de lucru unui om in negru la un punct de control. Venise la serviciu. Ca atatia alti angajati ai zilelor noastre. La costum si cu servieta. Aceasta e realitatea Vaticanului.La costum si cu servieta

10 Responses to “La mall la Vatican”


  1. 1 Alex_S Iulie 12, 2009 la 9:20 pm

    Sa inteleg ca a fost ceva intre Cantarea Romaniei si Daciada?😀

    Nu era de ratat! Ma asteptam totusi sa fie un pic mai rafinati acolo la headquarters-uri…

  2. 2 pinguilde Iulie 13, 2009 la 1:42 pm

    Partea sportiva a fost cam neorganizata. As zice ca mai degraba a fost ceva intre un concert Michael Jackson si inmormantarea lui. Desi mana in foc nu pot s-o bag, n-am fost nici la unul, nici la cealalta.🙂

  3. 3 Incze Klara Iulie 14, 2009 la 10:39 am

    Multumire si naivitatea merg mina in mina:)

  4. 4 pinguilde Iulie 14, 2009 la 1:48 pm

    Bine ai venit, Klara.🙂
    Da, iar noi nu ne hotaram ce sa facem cand le zarim. Ba ne induiosam, ba ne indignam.😉

  5. 5 the judge Iulie 14, 2009 la 3:37 pm

    wow🙄

  6. 6 malasuerte Iulie 22, 2009 la 9:41 pm

    salut
    cu 15 ani in urma am asistat la o slujba in Basilica.O experienta diferita de a ta.E drept,era alt Papa.L-am revazut de 2 ori in anii ce-au urmat.Si chiar as vrea sa-l mai revad…Mi-ai amintit de un alt Paul🙂

  7. 7 pinguilde Iulie 23, 2009 la 12:11 pm

    Experientele sunt subiective, normal. In plus acum 15 ani (asa multi ani ai?) erau alte vremuri. Camerele nu erau digitale, pozatul in biserici era extrem de limitat, lumea facea economie la pozitii pe film, goana dupa senzational statea in tarcul bunului simt. Si era alt papa, pe care eu nu l-am intalnit.

    Inainte sa adaug pozele, m-am gandit ca poate am exagerat, ca poate altii or fi simtit atingerea divina acolo si eu sunt problema. Dar frunzarind pozele inainte sa le aleg, am revazut bodyguarzii plantati intimidant din 10 in 10 m, si ahtierea multimii. Poza fara papa (nepublicata) ar fi fost numai buna in loc de text. E mascat de capul unui barbat, pe al carui umar e o mana. In prim plan, inclestata. Luptand sa-i ia locul celui din fata. Portretul perfect al civilizatiei noastre.🙂

  8. 8 malasuerte Iulie 23, 2009 la 3:12 pm

    da, par mai tanar, nu ?😀
    mi se spune des
    (ma maturizez mai greu)
    Nu mi se pare ca ai exagerat deloc, sunt experiente diferite,in momente diferite.
    Imi pare bine ca am avut parte de ele.

    Imi amintesc in `97, a doua oara cand il vedeam, erau peste un milion de tineri veniti sa-l intalneasca,la Longchamp.SI acum reamintindu-mi mi se pare incredibil.Si nu conta religia sau daca crezi in ceva au ba.
    Cel mai probabil insa, de-as merge astazi,experienta ar fi alta,asa ca ma multumesc cu ce-am primit, pentru moment
    Oricum nu cred in institutii insa in oameni daaa.

    De ce n-ai pus portretul ?🙂

  9. 9 pinguilde Iulie 23, 2009 la 8:30 pm

    Da, ai un aer feciorelnic.😉

    Iar portretul facea textul de prisos. Dupa ce ma chinuisem sa-l scriu.😀

  10. 10 malasuerte Iulie 27, 2009 la 8:36 pm

    😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: