Doua lectii

A scris Klara despre tristele ei experiente in frecatul bancilor scolii romanesti, si prapastia uriasa dintre amintirile ei si ale mele m-a impiedicat sa-mi gasesc drumul printre cele povestite de ea. Mie mi-a placut enorm scoala, chiar daca am avut si destui profesori pe care daca-i adun la un loc obtin o colectie completa a slabiciunilor omenesti.

Dar am avut si destui profesori buni, unii fiind chiar de exceptie, luminandu-mi inca puternic gandurile la fiecare incursiune in trecut. Imediat dupa lectura textului Klarei, m-am oprit la cei din liceu, mai aproape de prezent, dar pana la urma am ajuns si la inceputuri si cu ferestrele deschise m-am apucat de smotru. Erau pline de praf intamplarile cu doamna mea invatatoare.

Care in amintiri exista ca tovarasa invatatoare, sau tovarasa pur si simplu, unica pentru totdeauna. Un apelativ deprivat de orice inteles ideologic pentru un copil, fiind doar un cuvant oarecare, ca tanti sau nene. „Doamna invatatoare” mi-e straina, o haina imprumutata, „tovarasa invatatoare” e cea la care se incalzeste inima.

O chema Andronache Maria, cred ca era moldoveanca, copiii ii erau deja adulti si desi trebuie sa fi avut multe generatii inaintea noastra nu-i secase dorinta de a ne deslusi tainele cititului, scrisului si socotitului, si nici nu i se topise rabdarea necesara pentru a ne struni neastamparul. Avea parul coafat intr-un permanent larg, se imbraca doar in fuste, majoritatea in carouri, avea bluze pe gat, iar iarna purta caciula si in clasa.

Ii erau dragi copiii silitori, dar cred ca nici cei slabuti nu o lasau indiferenta. Prin clasa a doua a facut un experiment in care ne-a cuplat un premiant cu cate un copil fara note de trecere. Ne faceam temele si invatam impreuna.

Dar oricat ar fi tinut la ceilalti copii, febletea ei eram eu si prietena mea cea mai buna. Mama ei era doctorita si desi am avut inca de atunci impresia ca era mai importanta decat oricare alt parinte din clasa, ea si-a luat notele pe merit. Ca si mine de altfel, clasele primare reprezentand momentul meu de glorie scolara, cand am avut 10 aproape pe linie. Eu si Daniela, tinandu-ne de mana si in pozele cu coronita, dar si dupa scoala, fie in fata blocului ei, fie acasa la mine. In toti cei patri ani, tovarasa ne-a iubit mai mult doar pentru ca sugeam ca buretii tot ce ne invata, dand un inteles muncii ei.

Am multe amintiri amestecate. A fost bolnava la un moment dat si a suplinit-o cineva. Tin minte ca desi nu mi-a displacut noua invatatoare, mi-a fost dor de tovarasa mea. Pentru o serbare am vrut sa regizez Alba ca zapada, nu m-a lasat si am fost foarte suparata pe ea. Ne-a invitat si la dumneai acasa, ne-a servit cu prajitura si suc si mie mi s-a parut foarte normal ca locuia intr-un apartament la fel ca al meu sau al Danielei.

Franturi dintr-un amestec de impresii vagi, cu detaliile sterse. Nu prea tin minte lectiile de la clasa, nici momentele in care am iesit la raspuns. Dar mi-au ramas clare, de parca s-ar fi intamplat azi dimineata, doua lectii de viata pe care atunci nici macar nu le-am inteles. Una de fapt nu si-a dezvaluit inca talcul.

*********

Mama a fost profesoara de matematica si obisnuia sa-mi arate si alte moduri de rezolvare a problemelor in afara celor predate de tovarasa invatatoare. Intr-o zi am iesit la tabla la o problema careia i se potrivea una din rezolvarile mamei.

Nu stiu exact ce s-a intamplat. E posibil sa fi fost mai complicata decat rezolvarea uzuala, e posibil sa n-o fi explicat eu bine. Sau poate pur si simplu invatatoarea mea nu s-a putut concentra in clipa aceea suficient ca sa inteleaga ce scriu eu la tabla. Mi-a zis ca nu-i bine ce fac si m-a trimis la loc.

Matematica a fost intotdeauna o apa limpede pentru mine. I-am dibuit toate stancile de pe fund de la primele lectii. Am inceput sa ma cert. O fetita cu codite impletite, cu bentita alba, strigand furioasa la femeia de la catedra. Solutia mea e buna, iar daca ea nu o intelege, asta se intampla pentru ca e ea proasta, ca daca ar fi fost desteapta atunci ar fi facut o facultate, ca mama, nu ar fi ramas doar cu liceul pedagogic. Abia apoi m-am dus la loc, fara sa regret o vorbulita din cele rostite.

Rationamentul mi-a apartinut, ai mei acasa nu sustinusera niciodata asa ceva. Am pus cap la cap informatia ce o aveam, alaturata indemnului inocent sa studiez ca ajung desteapta.

Am ajuns acasa cu o nota in carnet prin care mama era rugata sa se prezinte la scoala. A venit, a discutat cu invatatoarea, si-o fi cerut si scuze. Acasa mi-a explicat ca am gresit, dar n-am crezut-o si nu m-am cait pana hat cand tovarasa nu-mi mai era invatatoare.

Si cu toate acestea, tovarasa nu mi-a purtat pica si a tinut la mine ca si pana atunci. De parca n-as fi zis nimic.

*********

A doua intamplare s-a petrecut in clasa a patra. Faceam sport cu o profesoara careia ii eram antipatica dintr-un motiv ce-mi scapa. Poate pentru ca eram un copil prea cuminte. In ultimul trimestru am lipsit in ziua cand a dat proba de rezistenta cu restul clasei. M-a chemat intr-o dupa amiaza la o ora a celor de la gimnaziu ca s-o dau singura.

Nu avea cronometru la ea si cum o colega de-a mea ce locuia chiar langa scoala se juca in fata blocului, a chemat-o sa alerge cu mine. Etalon. Colega era chiar cea care scosese cel mai bun timp la ora. Proba a constat dintr-o tura in jurul curtii scolii. Penelopa era buna la sprint, dar pana sa inchei tura am reusit s-o intrec.

Profesoara suspicioasa m-a anuntat direct ca am trisat. Ca in spatele scolii o mituisem pe Penelopa, asa ca se oprise si ma lasase sa termin prima. Am primit 8 si mi-a stricat sirul de decari, pe care Daniela il avea inca intact.

In penultima saptamana de scoala, la ora de istorie, tovarasa invatatoare i-a ascultat pe ultimii copii care nu aveau inca doua note. Era deja atmosfera degajata, mirosind a serbari, caiete de amintiri, despartiri. Daniela, spune mai departe te rog. S-a ridicat incet in picioare si pentru prima data am auzit-o balbaindu-se. Citise lectia, dar nu o invatase. Unele lucruri si le mai amintea, altele nu. A primit 8 si peste o saptamana eram iar alaturi amandoua cu coronitele in cap, ca si in cei trei ani dinainte.

Acuzatia profesoarei de sport ma usturase rau. Poate Penelopa nu alergase ca la ora, dar eu luptasem cinstit. Insa invatatoarea mea n-a avut cum sa stie ca mi se facuse o nedreptate. A corectat-o crezand ca face altceva. Si corectand-o, a facut ceva resimtit de Daniela tot ca o nedreptate. E drept, nu raspunsese decat de 8, dar daca as fi fost si eu ascultata, n-as fi luat mai mult.

Intamplarea m-a framantat si ma framanta inca. Mi se pare o lectie foarte importanta, pe care nu am voie sa o uit, dar ce anume trebuie sa invat din ea nu stiu. Nici astazi.

20 Responses to “Doua lectii”


  1. 1 the judge Iulie 25, 2009 la 9:19 am

    😀

  2. 2 pinguilde Iulie 25, 2009 la 2:04 pm

    Aceasta-i tot o lectie, dom’ profesor?😀

  3. 3 the judge Iulie 25, 2009 la 4:11 pm

    poate😀

  4. 4 the judge Iulie 25, 2009 la 4:11 pm

    nu. e un zambet vesel-trist de aduceri aminte…

  5. 5 pinguilde Iulie 25, 2009 la 4:27 pm

    Zambetele-s bune, cele vesele preferate. Dar talcul cine mi-l desluseste?

  6. 6 anowen Iulie 25, 2009 la 6:02 pm

    in viata trebuie sa fi bun de gura si sa-ti arati tepii. mai devreme sau mai tarziu tot vei castiga.😀

  7. 7 Zvârluga Iulie 27, 2009 la 5:46 pm

    Pentru prima întâmplare, mă gândesc că tovarăşa învăţătoare nu te-a certat, pentru că rezolvarea ta a fost corectă. Era diferită de a ei şi, cu siguranţă, la alt nivel, decât cel al clasei. Nu ţi-a purtat pică, pentru că era un om bun şi drept, cred.

    În cel de-al doilea caz, răzbunarea profei de sport, motivată de antipatie, se poate foarte des întâlni, în viaţa de zi cu zi. Faptul că a fost contracarată de învăţătoare, e o situaţie fericită, îmbie la optimism: nedreptatea are picioare scurte. Mie îmi dă sentimente de melancolie, de căutare a timpului trecut în care mai era posibil aşa ceva. Să ţi se dea dreptate. Acum vremurile sunt crunte. Devii un fel de the last man/woman standing când ţi se face o nedreptate.

    Şi mie mi-e dor de tovarăşa învăţătoare. A fost un om extraordinar care nu mai e de mult printre noi. Uneori îmi mai pun o mână sub obraz şi mă-ntreb ce-am făcut pentru mine azi; ea m-a învăţat să fac lucrul ăsta. O să pun ceva pe blog şi o să fie din vina merelor coapte. Care au câte un sâmbure caramelizat de nucă, înăuntru.🙂

  8. 8 pinguilde Iulie 27, 2009 la 6:32 pm

    anow
    Cu gura nu stiu, dar uite, tepii mi-i arat, unu-n stanga, unu-n dreapta. Ce voi castiga?😀

    Zvârluga
    Bun venit. E frumos blogul tau, probabil ai dedus ca-mi place.😉
    Prima intamplare e mai transparenta. La a doua ma incurc. Habar n-am daca tovarasa mea a stiut de nedreptate. Poate o fi vorbit totusi cu profesoara de sport si o fi sesizat ceva rea vointa. Nu pot sti daca a fost vorba de dorinta de indreptare a lucrurilor sau pur si simplu a vrut sa nu strice o traditie la care a tinut. Dar chiar daca zicem ca si-a proptit umarul intr-un tablou asezat cas, e corect s-o faci stramband tabloul de langa?

    Cat despre last man/woman standing, cand suntem noi in situatia asta nu avem ce face, dar cand e vorba de altii, putem sa-i sprijinim. Si atunci ei n-or sa mai spuna ca-s singuri.🙂

  9. 9 Zvârluga Iulie 27, 2009 la 9:49 pm

    Mulţumesc. Bine te-am găsit.🙂

    Nu ştiu dacă-i corect. Mie corectul ăsta, îmi spune că e vorba de matematică. Iar eu nu mă pricep decât la algebră sufletească.
    Pinguilde, dacă matematica a fost ca o apă limpede pentru tine, nu poţi să înoţi spre intuiţie, uşor, fără să te loveşti de stâncile de pe fund?🙂

    Nu am nimeri în astea, dacă ne-am mulţumi doar să privim tablourile, de la distanţă. Dar, ce ştiu eu, poate avem tendinţa asta de a face parte din ele, chiar dacă nu le-am pictat.

  10. 10 Zvârluga Iulie 27, 2009 la 9:51 pm

    (hei, îmi place mult, figura aia care se vede la mine când îţi comentez. parcă are şi ochelari. şi mai e şi albastră. eu sunt! :))

  11. 11 Mélanie Iulie 28, 2009 la 10:57 am

    Guten Tag aus Tulus!🙂

    Mi-am reamintit ca ti-a placut acel video-clip turnat in gara bruxelleza… Hope you’ll enjoy this one…

    Desi off-topic, de la aceeasi sursa, o prietena houstoniana:

    Amazing Choir uses hands to create a thunderstorm

    http://www.videosift.com/video/Africa-Acapella-cover

  12. 12 doctor demonicus-sabbaticus Iulie 28, 2009 la 5:43 pm

    pin:
    Mama a fost invatoare timp de 35 de ani. Thanks!

  13. 13 the judge Iulie 29, 2009 la 8:30 am

    😆

  14. 14 Alex_S Iulie 29, 2009 la 1:16 pm

    Pin

    Mama tot invatatoare a fost.🙂

  15. 15 pinguilde Iulie 29, 2009 la 9:01 pm

    Zvarluga
    Pai daca stam sa le admiram de la distanta nu-i de mirare ca cei din el se trezesc ca last man/woman standing, nu? Foarte frumoasa povestea ta.🙂

    Mel
    Thanks. Meseriasi coristii! Primisem piesa de la windy, insa doar partea cu furtuna.

    doc, Alex
    Respectele mele mamelor voastre. Judecand dupa cum ati iesit voi (😛 ), chiar daca n-ati avut-o la scoala, sunt sigura ca le-as fi indragit si pe ele. Imi pare rau ca nu povesteste mai multa lume despre profesorii care ne-au modelat frumos.

    jude
    Asta-i trecerea de la betisoare la bastonase, asa-i?🙂

  16. 16 doctor demonicus-sabbaticus Iulie 30, 2009 la 5:14 am

    pin:
    Mama mi-a fost si invatatoare😀
    She was- and still is- tough as nails😀

  17. 17 doctor demonicus-sabbaticus Iulie 30, 2009 la 5:54 am

    pin:

    Nikita Mikhalkov’s „12”. Revazut azi dupa ce zilele trecute am revazut si 12 Angry Men al lui Sidney Lumet. Do that and you are going to love Mikhalkov’s version. Parol.

  18. 18 cristiana August 2, 2009 la 11:32 am

    pin,
    chiulangiul clasei iti spune „bine te-am regasit!” . la o adica ma pot prezenta si cu o „scutire”. nemedicala. 🙂

  19. 19 pinguilde August 3, 2009 la 12:29 pm

    doc
    Cunosc si indragesc genul. Asa e si cea de la mine de acasa.😉
    Am notat si filmul in agenda, multumesc frumos.
    Vezi ca s-ar putea sa-mi intre emailurile direct in cosul de gunoi. Sau poate esti foarte ocupat. Daca-i ultima varianta, forget what I’ve just said.🙂

    cris
    Bine ai revenit. Important e ca-i nemedicala.😀

  20. 20 j August 4, 2009 la 10:55 pm

    @DD
    Ok.
    Mihalkov vazuse filmul lui Lumet.
    Si l-a ales (treaba lui de ce).
    Si brava lui, daca tu (un critic de film in care am incredere) ii dai plus.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: