Marti oamenii sunt sparti

Ne jucam o poveste noua, inventata de el. O inlocuise pe Frumoasa din padurea adormita – favorita lui – la protestele mele vehemente. Imi ajunsese cat trebuise s-o vad in filme, s-o aud in masina pe drumul spre partiile de schi, cand se juca cu Elene in spate, sau zilnic spre bazinul de inot cand interpreta toate rolurile de unul singur. Partea cu intepatul in fus si adormitul era cea care-l fascina, dar eu am fost neinduplecata. Ori vine cu o poveste noua, ori nu ne jucam. Asa si-a framantat el mintea o zi intreaga la gradinita si a venit cu ea acasa.

Acum el era regele, eu eram fiica lui, regina murise pe cand eu eram in scutece si de atunci ma trimisese sa traiesc la alt castel, reducand contactul la vizite pe care trebuia sa i le fac cu caleasca. Fiica mea, cand vii sa ma vizitezi? Dar de ce nu pot locui cu tine, tata drag? Si aici intram intr-un impas repetitiv. El vroia sa-l vizitez cu caleasca si sa locuiesc departe, eu vroiam sa ma primeasca inapoi in castelul lui. Doar ma iubea, nu? Nu mai tinea el minte ce mult s-au bucurat si el si regina atunci cand ma nascusem? Si crede el ca mi-a fost usor sa cresc printre straini, neputand sa-i arat ce mult il iubeam? Nu, nu, nu. Nu se poate sa ma aiba aproape. Dar de ce, tata drag, de ce? Nu ai pic de inima?

Nu. Cand a murit mama ta, inima mea s-a spart.

Am privit pardoseala. Era plina de cioburi mici imprastiate pana sub mobile. Unele sclipeau, reflectand lumina candelabrului. Toti anii acestia, in care venisem aici in vizita, fara sa le observ.

***

Citind ultima pagina a primei parti a cartii am stiut cum va incepe partea a doua. Detalii prea bine intiparite in memorie, timpul curgand prea lent. Claritatea pe care o obtii numai dupa rederulari nenumarate a ceea ce iti interzici sa uiti.

Puteam sa ma opresc acolo, sa-i tin pe toti intregi, inghetati in momentul ultim de fericire comuna. Atunci cand ei nu stiau cum arata viitorul. Dar am intors pagina si i-am azvarlit in plina tragedie.

Fraze seci, gesturi mecanice. Realitatea golita de zorzoane, lipsita de sens pentru cel aflat in mijlocul ei. Cand ceva vital dispare din viata ta, despartind-o violent in inainte si dupa, nu ai prea multe alternative. Te agati de ce ti-a mai ramas sperand ca cineva candva va migali cu rabdare si liantul potrivit la mozaicul cioburilor tale sau incremenesti. Stai stana, neindraznind nici macar sa rasufli mai adanc. Orice miscare, cat de mica, ar rupe echilibrul tandarilor ce-au fost tu, tinute in vechea forma doar de neclintirea ta. Lasi viata sa curga pe langa tine fara sa te mai implici in ea, rupi legaturile cu ceilalti oricat de stranse, gandind ca odata cioburile imprastiate, te vei fi pierdut si pe tine definitiv.

Am ajuns aproape la jumatatea cartii.

Nota: Titlul este jumatate din cel dat de Ion Doru Brana povestirii The Sliced-Crosswise Only-On-Tuesday World a lui Philip Jose Farmer pe care a tradus-o pentru un almanah Anticipatia de pe vremuri.

Publicitate