Ghicitoare

Am inapoiat DVD-ul cu povesti la biblioteca. Schimbam politeturi cu bibliotecara cand vocea a zis uite-l pe tata. Am tacut in afara si am intrebat inauntru. Unde, unde? Mi-a luat cu blandete privirea intre palme si mi-a indreptat-o in stanga si in jos. Erau multe carti expuse pe masa, asezate pe randuri suprapuse doar cat se le inalte usor partea de sus.

Pe ultimul rand pe a doua coperta fuma tata. Nasul putin coroiat, freza cu parul ridicat in sus dupa moda anilor ’60 purtat asa toata viata, obrajii supti. Culcat, privind cerul sau tavanul, in gura cu tigara aprinsa, ce tocmai trebuia scrumata inainte ca tutunul mistuit sa-i ninga fata arzand-o. O fotografie alb-negru, din tineretea lui. Ce faci taicule acolo, mi-a venit sa-l intreb. Dar am stat doar si l-am privit pana mi-a cazut capul pe umarul stang.

Asa, cu fetele paralele asemanarile s-au risipit. Nu era tata. Mi-am indreptat capul ca sa-l mai vad. Sub poza, mare, numele faimos de-acum si titlul romanului.

N-am citit inca nici o carte in germana, dar cand te alege una asa, nu poti s-o refuzi.

Am luat-o in calatorie si m-am laudat gazdei cu ea. Nu cred ca mie mi-ar placea, a zis. Am deschis-o inainte de culcare. Cuvintele au o greutate aparte, raman sa-mi bantuie somnul. Dupa cateva pagini tresar. Una dintre femei are soarta pe care ar fi avut-o tanti Mädy daca nu i-ar fi suras norocul in ultima clipa. Povestea lui tanti Mädy mi-a incredintat-o chiar ea pe vremea cand nu stiam ce sa fac cu amintirile altora. In timp am inteles ca e datoria mea sa o neuit, dar neuitarea nu-i un lucru simplu si nedureros. O mai trec o data in gand pe lista cu lucruri de facut. Candva.

A doua zi in vizita, intr-o casa noua. Frumoasa. Un reinceput timid de biblioteca, ca de viata luata de la capat, pe rafturile inca prea incapatoare. Biblioteca veche a ramas la fosta. Descopar mangaidu-le cu privirea, titluri cunoscute, citite, printre cartile stand aliniate cuminti. Apoi il vad pe tata. Gazda ne povesteste cum a comandat-o chiar a doua zi dupa aparitie. Dar nu crede ca-i va placea. Asta nu stiu, stiu insa ca va fi strivit sub cuvintele dinauntru.

Intoarsa acasa o sun pe nepoata lui tanti Mädy si ii povestesc de carte. Si ea a cumparat-o tot a doua zi. O prietena o anuntase si o intrebase daca o vrea. A vrut-o, dar nu se apucase sa citeasca. Ii trebuie o anumita stare de spirit ca s-o poata lua in mana. Nu i-am zis cata dreptate are. Nu i-am zis nici ca eroul principal e tatal ei.

Publicitate

Diferend domestic

E dificultatea asta de a te adapta la lucrurile pe care nu le-ai folosit. La stampilatoarele din tramvai, de exemplu. Unde am recurs pana la urma la privirile neajutorate raspandite cu generozitate in jur pana cand s-a indurat un alt calator si mi-a stampilat biletul. Procedasem la fel ca el, fara sa obtin acelasi rezultat, nu exista pactul dintre mine si obiect. Ii eram straina stampilatorului.

De data asta suntem in fata usii de la scara blocului. Inauntru. El apasa clanta si cand nu se deschide, ezita. E un buton rosu de plastic, dreptughiular. Mana pleaca singura, nici nu trebuie sa ma gandesc. Se bucura sa atinga rosul acela atat de nou fata de cadrul metalic cu vopseaua dusa al usii, fata de diformitatea ruginita cu dinti ce opreste deschiderea ei. Butonul e jucaria.

Odata iesiti din bloc, ma napadeste altruismul. Mi-am facut damblaua, il pot sfatui cum sa procedeze data viitoare.

– Cand vezi un buton rosu, il apesi, ii spun inteleapta.
– Da, dar tot un buton rosu declanseaza si explozia termo-nucleara, imi raspunde sec.

Gustul bun al victoriei curate

Edit a castigat! Prima!

A fost o experienta inedita si voi vorbi despre cateva dintre lucrurile ce mi s-au incurcat prin ganduri. Mai incolo. Deocamdata e vremea multumirilor.

Multumirile pentru suport sunt pe blogul de schi. Aici vreau sa le multumesc lui doc si mala. Pentru ca si-au exprimat dubiile la votarea de luna septembrie cand am profitat de lacunele regulamentului. Tragand linie, pot spune ca nu-mi pare rau ca am facut-o. Insa aceasta numai pentru ca profitand cu toata nerusinarea de care sunt eu capabila (pe care o estimez totusi muuuuult mai mica decat a majoritatii semenilor mei 😉 ), am alertat organizatorii, care au schimbat regulamentul.

Doc si mala au avut dreptate. Izbanda in septembrie ar fi fost umbrita. Aceasta insa e pe deplin meritata si de aici vine si bucuria cea mare.

Allerheiligen

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Inregistrarea e din mai, dar am cantat piesa si astazi.