Clase de echivalenta

Mai bine m-as fi nascut animal, nu om. Obidit. Urmarind veverita care dupa ce ne taiase calea isi spirala rapid coada in jurul unui trunchi de copac.
Ce animal?
Veverita. Normal.
De ce? Nu ca n-as simti, dar mai sper sa aiba un motiv copilaresc.
E rau sa fii om. Vrea sa spuna greu. Nu stie sa faca pasi simpli, de fiecare data isi atarna bolovani de suflet si desi arata voinic, greutatea inchipuita il spulbera.
Pai nici veveritele n-au o viata usoara. Putin surprins. Asa isi imagina. Crezi ca ele nu sunt pandite de pradatori, care abia asteapta sa le infulece? Ar trebui sa fugi o viata de ei. Si sa te temi.
Atunci sarpe. O pauza scurta, scurta. Sau tigru. Ridica oferta in cautarea cuiva cu care viata sa fie etern blanda.
Si ei duc o viata de lupta, nu-i usor sa fii nici macar tigru. Dar pe tine cu ce te apasa viata asa rau ca ai prefera sa nu te fii nascut om?
Mi se intampla doar lucruri rele. Obosit. Atat de obosit ca abia sopteste si trebuie mai mult sa-i ghicesc motivul amaraciunii.
Ce lucruri rele?
Da! Intr-o izbucnire de revolta. Daca nu eram om, atunci nu ma mai taia nimeni langa ochi, nu mai inghiteam banul si nu-mi pierdeam sapca in lac.

Cu doua zile inainte, fusesem intr-un parc de distractii pe care-l tinea minte inca de pe cand nu avea 3 ani. O zi fericita, umbrita de o singura intamplare. Pe vaporasul cu care am facut doua ture de lac, furat de avantul entuziasmului, isi lovise cozorocul sepcii cu mainile ce se bucurau in aer nestingherite si neatente. Sapca alunecase, pana sa reactionam noi, facea deja linistita baie. A plans amarnic. La intoarcerea la debarcader, sapca ne-a tachinat putin cu speranta ca o putem recupera, dar a ramas la un bat distanta de instrumentele noastre improvizate de agatat. Noastre, adica ale mele, ale lui Temo, si ale Elenei. Dorian ne-a privit doar, suspinandu-si durerea in surdina. Iar sapca a plutit incet spre tarmuri inaccesibile, incurcate in desisul unei padurici dese si taietoare de elanuri salvatoare.

Uitasem discutia ulterioara. Mi-am reamintit-o ieri, cand am copiat pozele de la Temo. Am avut multe amintiri cu copiii, din perioada petrecuta de fiecare din ei la noi. Timpul e insa selectiv si necrutator. Ar trebui sa le scriu pe cele ramase, ca sa nu se indeparteze si ele plutind usor pe apa lacului memoriei.

7 Responses to “Clase de echivalenta”


  1. 1 Alex_S Noiembrie 24, 2010 la 12:51 pm

    M-am suparat si eu de supararea lui. Cum sa nu fie suparat?
    E surprinzatoare profunzimea celor mici cateodata…

  2. 2 pinguilde Noiembrie 24, 2010 la 5:40 pm

    Surprinderea noastra tradeaza cat de superiori ne simtim.😉

    Ii desconsideram si categorisim ca fleacuri supararile lor, cand uite, sunt de viata si de moarte. Dragii de ei.

  3. 3 doctor demonicus Noiembrie 24, 2010 la 6:38 pm

    Sa-ti pierzi sapca favorita este un dezastru de proportii cosmice pentru orice barbat (indiferent de varsta, etnie, rasa sau religie)!!! Il inteleg perfect si ii urez suces in dealing with such loss.

  4. 4 pinguilde Noiembrie 24, 2010 la 11:14 pm

    Intinzand rationamentul intr-o directie mai putin studiata, am putea lansa ipoteza bing-bang-ului ca urmare a pierderii unei sepci. Intrebarea e a cui.

    Barbatul cel mic cred ca va fi mai incantat deocamdata de incadrarea in aceasta categorie, decat de urarea de succes. Dar cand va mai creste sunt sigura ca le va aprecia pe amandoua.🙂

  5. 5 Alex_S Noiembrie 25, 2010 la 4:42 am

    Nu stiu daca durerea si plansul sunt mai mari atunci cand un balon cu personajul preferat o ia nazdravan spre nori… In momentul ala, lumea pare a nu mai avea niciun sens.

  6. 6 windwhisperer Noiembrie 26, 2010 la 2:06 am

    nu minimaliza tragediile !
    in acel moment era *sfarsitul …sepcii*.
    of, oamenii astia mari , nu mai inteleg nimic .

  7. 7 pinguilde Noiembrie 29, 2010 la 1:23 pm

    Alex
    La balon, oamenii mari pot face pe magicienii. Banuiesc ca intreg fiind balonul si in parc, era in ziua 1. Parcul suna a loc bun de facut rost de baloane. Gresesc?🙂

    windy
    Nu, nu. Cum sa fac asa ceva. Numai ca vezi tu, n-a fost doar in acel moment, ci si dupa. Cat despre oamenii mari, banuiesc ca doar se prefac ca nu inteleg. Eu una sunt neobosita in incercarile de a invarti pamantul inapoi de fiecare data cand pierd cate ceva.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: