Alergand sa prind din urma prezentul
Chiar la casa noastra, la parter. Taman cand eu cantam infocata Magnificatul lui Bach. Si dupa cum am descoperit acum, berzele au si ele sectoare arondate pentru deliveries. Aceasta este de exemplu barza care aduce copiii pe strada mea.
PS: Foarte tarziu, cu doua luni mai tarziu decat in alti ani, a inceput sa se umple si cutia de posta. Cu ierburi si mai nou pufi. Asa ca, avem si pitigoi si nu de placaj. 🙂
O parte dintre voi il stiti pe AG, doar prin el si prietenul lui, GA, ne-am cunoscut. O alta parte insa poate nu il stiti. E Adrian Georgescu, cel care scrie ca ziarist independent pentru Gazeta Sporturilor, Adevarul si mai nou Kamikaze.
Pe vremuri scria doar la Prosport, eu eram o avida devoratoare de stiri sportive (de fapt as mai fi, dar definitia stirii sportive s-a schimbat intre timp) si cand citeam, pastram de fiecare data pastiluta lui pentru final. Cireasa de pe tort. Era glumeata si paraseam pagina ziarului cu fruntea descretita.
De atunci a facut cativa pasi mari si hotarati inainte (in sus?). Scrie atat de frumos despre sport, incat te indragostesti de povestile lui si daca la televizor schimbi canalul de cum vezi o minge sau oameni in sorturi. Si nu scrie numai despre sport. Are un blog pe care-l recomand tuturor celor ce iubesc cuvintele.
Daca as spune ca de vreun an si ceva AG s-a apucat de-o carte, s-ar putea sa va mint. Nu stiu cand s-a apucat de ea. Stiu doar ca e gata si o va lansa la Bookfest in 28 mai, 15:00, la standul Humanitas. A revenit la umor, mostre gasiti aici si aici. Si mai jos e trailerul pentru ea.
Nota: Postul acesta va sta lipit de varful blogului pana la lansare. Daca mai scriu ceva intre timp, gasiti dedesubt, uitati-va din cand in cand si sub el. 🙂
In ziua in care Oboma anunta moartea lui Osama, tocmai ce ma uitasem la The Oath. O zi, doua sau cel mult trei mai tarziu am ajuns la episodul din Spooks in care MI5 tre’ sa colaboreze cu number 3 din Al-Qaeda. Frapante, doua lucruri: o inadvertenta si o potriveala.
In serial, omul Al-Qaeda e un licentiat la costum. In documentar, nu exista loc de bogatie. Daca e sa-i uneasca o trasatura pe cei ce apar acolo, ca-s protagonistii filmului, sau cei ce apar in filmulete din tabara afgana, atunci e saracia mizera.
Dar atat in serial, cat si in documentar se sustine ca generatia noua e incontrolabila. Nu mai lupta pentru o cauza, ci de dragul distrugerii si al terorii.
Filmul nu m-a convins de valoarea documentara. Omului in jurul caruia se invarte, body-guard al lui Osama pana in 2000, ii place in mod evident sa fie in centrul interesului. La inceputul filmului se induce ideea ca ar fi inca adept al luptei armate pentru cauza, pe parcurs aflam ca a fost reconvertit la izbanda prin educatia tineretului in inchisorile siriene. Daca parerile contradictorii au fost o indicatie regizorala sau nu, habar n-am. I-au scazut din credibilitate. Cumnatul body-guard-ului, soferul si mecanicul presupus inocent al lui Osama, a facut inchisoare la Guantanamo. De unde a fost scos pe cat i-a permis legea in miscare de nevinovat de un avocat militar SUA, insa dupa ani multi de sedere la solitar. Aparent abia izolarea l-a convertit la ceva. De la iesirea din inchisoare tace si condamna logoreea cumnatului ce i-a gasit initial jobul la Osama.
Serialul e neserios ca orice serial cu spioni. Dar bine facut si foarte enjoyable. Daca va place genul, il recomand. Avertisment: e dur, mor agentii ca mustele si spre deosebire de 24, aici li se construieste atent un profil care sa nu te lase indiferent la soarta lor.
PS: La aflarea stirii impuscarii lui Osama, Elene (11 ani intre timp) si-a intrebat parintii: asta inseamna ca s-a terminat cu terorismul?
Blog cu mere coapte 