Arhivă pentru Iunie 2011

Hier ist kein Hollywood

Vorbind de filme. Caci chiar daca voi nu stiti, am scris cate o postare pe blog si sambata seara si ieri. La mine in cap. Asta-i a treia si vad ca simte nevoie sa iasa in public. Ma obsedeaza filmul vazut aseara. Nemtesc, cu alpinisti. Nordwand. Am realizat cat de perfect m-am inradacinat in tiparul filmului de succes, cu succes, despre succes. Nici nu mai conteaza ce imi arata un film, eu insist sa vad ce vreau. M-am asezat in fata ecranului, gandind ca voi vedea povestea cuceririi unui varf. Si n-am incetat sa sper pana in ultima clipa, micsorand treptat miza sperantei, dar necedand nimic in negocierea unui happy end, orice ramasita zdrentuita pe care sa o pot numi satisfacuta reusita.

Fiindca nu-i asa, de ce s-ar face un film despre un esec? De ce ar fi invinsii mai mareti decat cei care vor castiga batalia cu ei insisi si cu muntele pana la urma? Wrong thinking, dangerous thinking.

Inevitabil, filmul are si o zona tulbure. Intamplarea se petrece in 1936, in plina ascensiune a nazismului. Infingerea steagului pe varf ar fi contat drept victorie olimpica (brrrrrr, teribila si nelinistitoare ideea schimbului viata pentru o medalie), atat nemtii, cat aparent si austriecii ar fi adus glorie Germaniei, asa cum de altfel a adus echipa mixta ce a a urcat pana sus pe Eiger doi ani mai tarziu, victorie inchinata prieteniei intre popoarele anexat si anexant. Toate reusitele vremii au fost monopolizate de propaganda politica, mana intinsa inainte umbrind tot, fapt ce nu are de-a face nimic cu dreptatea.

Nu exista mentiuni la lumina zilei (in obscuritatea netului sau si mai bine a micilor biblioteci cine stie ce detalii relevante ar putea zacea) referitoare la simpatiile sau dimpotriva, ale alpinistilor germani fata de regim. Dar cucerirea Eigerului a fost obiectiv de partid, ceea ce face automat tema inabordabila intr-un film. In afara de cazul in care Kurz si Hinterstoisser ar aparea creionati in culori eroice de rezistenta, chiar si pasiva. Ceea ce si fac, spre deosebire de tovarasii austrieci, prezenti la apel intinati de carnetul de membru de partid.

Varianta de rezolvare a omului ce se simte cu musca pe caciula. Dar nu numai atat, ci si nedoritor de a-si asuma vreun risc. Cum probabil ar fi fost depolitizarea personajelor.

Povestea vietii lui

Fetito, uite ce pot sa fac eu!

Cel mai frumos cadou de pe pamant

Nu la timp si cu ceva emotii induse de posibilitatea ratarii intalinirii, pentru care totusi lungisem sederea in Italia si strabatuseram multe sute de km suplimentari, ne-am trezit pentru prima oara fata in fata. Pentru tine, a zis, si mi-a intins mana, desfacand apoi pumnul. In caus, o castana. Ochii ii straluceau fericiti, asa ca n-am zis nimic in afara multumescului politicos. In cap, la receptie era tocmai carcotasul de serviciu. Nu am plecat urechea sa-l ascult, dar i-am simtit indaratnicia de nestramutat in a aprecia darul. Nu ca as fi asteptat ceva, nimic ar fi fost perfect de fapt. Tanjisem pentru intalnire, atat.

Care a fost dincolo de asteptari. Povesti, barfe mici, privit de oameni in cafenea si incercari de ghicit vietile din spatele catorva gesturi ritualice, satisfacut pofte (tot) mici intr-un restaurant si bucurat de exuberanta linistita radiata de prietena cunoscuta initial pe net.

Asta se intampla acum doua veri. Castana a ramas in buzunarul in care a fost surghiunita atunci. Rareori port jacheta, dar cand ajunge pe umerii mei, iar mana imi poposeste in buzunar, degetele ii pipaie orbeste conturul si toata caldura si farmecul intalnirii trecute urca incet prin brat, cuprinzandu-mi rapid fiinta si transpunandu-ma inapoi in decorul idilic al satucului cu cetate de pe deal, in aceeasi companie placuta.

Atunci n-am stiut si mi-a luat ceva timp ca sa descopar adevarul. Castana aceea e o ancora intr-un timp magic.