Cum ne fraiereste pestisorul de aur

Mai stiti cum zice el pestisorul de aur, tot sclipind de bunatate din solzisori, acum eu iti voi indeplini orice dorinta, dar numai una? Stiu, in unele povesti e mai marinimos si zice trei, pentru simplitate insa presupunem ca e intotdeauna una, fara a modifica problema. Si tocmai v-am varat pe gat o formulare specifica demonstratiilor matematice, pentru a sublinia ca urmeaza o demonstratie, cel putin la fel de solida din punct de vedere logic, ca orice demonstratie dintr-o carte de algebra pe care n-o intelegeti.

E, promisiunea asta e praf in ochi, nimic altceva. Larghetea lui sufleteasca e ingustime. Pestisorul de aur e un mare aburitor. Pentru ca orice dorinta, inseamna chiar orice. Cum ma intindeam azi dimineata in pat dupa ce inchisesem cartea tocmai incheiata, si acolo tot ceva cu orice dorinta numai nu asa suava ca povestile cu pestisorul de aur, m-am intrebat ce as alege si am gasit pe loc. In carte as fi putut-o obtine, dar pestisorul nu mi-ar fi acordat-o in veci. Dorinta mea, hrapareata de mine, ar fi nici mai mult nici mai putin, decat ca recompensatorul sa-mi implineasca oricate dorinte.

Dorinta taiata apriori din lista de pestisor, prin restrictia una si numai una. Carpanosul. Si mincinosul, ca daca pe asta nu o implineste, atunci nu se tine de promisiunea implinirii oricarei dorinte. QED. Ca asa se pune la demonstratii.

21 Responses to “Cum ne fraiereste pestisorul de aur”


  1. 1 don Bazil Octombrie 4, 2011 la 8:46 pm

    Dorinţa asta cam ..uriaşă seamănă oarecum cu o întrebare pusă unui apostol creştin : Dumnezeu poate crea o piatră atât de mare încît să n-o poată ridica nici el?

  2. 2 pinguilde Octombrie 5, 2011 la 12:26 pm

    dB😀
    Daca il puneam pe Doamne, Doamne in titlu arunca lumea dupa mine cu bolovani antiblasfemici. Asa, ma cauta pe Gugal lume care inca mai crede in pestisorii de auri, sa le destram lor iluziile.

    (Cum sa fie cam uriasa dorinta? E mica, mica.😛 )

  3. 3 don Bazil Octombrie 5, 2011 la 8:52 pm

    Păi cum să nu fie uriaşă o dorinţă prin care ceri împlinirea tuturor dorinţelor?Nu te mai opreşti! O dorinţă şi atât!Câte una s-ajungă la toată coada!Eu de pildă aş avea o singură dorinţă muuult mai mică:să-mi pună-n cont numai…18.000.000,001,45de franci elveţieni pe care să-i cheltui în primul rând în Elveţia şi ceva mărunţiş în Ro, doar vreo jumate

  4. 4 the man Octombrie 7, 2011 la 7:45 pm

    Ha! Adicătelea ai vrut să-l fraiereşti pe peştişorul de aur şi nu ţi-a mers!

  5. 5 musiualexandru Octombrie 11, 2011 la 12:43 pm

    Doamna, va zic eu cum faceti. N-aveti decât sa-i ziceti pestelui aluia, ca prima dorinta, sa mai cheme înca vreo patru ca el. Si asa mai departe.

  6. 6 virusverbalis Octombrie 30, 2011 la 6:03 pm

    Ce frumos suna..Pestisorul de aur…. :))

  7. 7 don Bazil Noiembrie 6, 2011 la 10:00 am

    Ce frumos sună:,,Pregătiţi tingirile,Virus ne aduce peşte!

  8. 8 don Bazil Decembrie 4, 2011 la 11:18 am

    Atunci când sunt supărat intru pe blogul Pinei şi revăd-a câta oară? clipul din ,,Mâine Dimineaţă cu peisajul acela superb din zona Sighişoarei. Şi…îmi trece!

  9. 9 pinguilde Decembrie 4, 2011 la 11:25 am

    Cine sau ce te-a suparat, don Bazil?
    Hai pe partie, poate iti plac si povestile de acolo, chiar daca sunt toate cu zapada.🙂

  10. 10 don Bazil Decembrie 4, 2011 la 11:40 am

    Acu 2 luni,când să ies dintr-o benzinărie am dat puţin înapoi,căci veneau maşini pe bulevard. În spate la juma de metru era o pipiţă cu o maşină mică şi probabil i-am atins nimărul.În maşina mea mare şi lungă-Opel break,eram 4 persoane şi multă marfă cumpărată de la Cora, nu am simţit nimic.După 3 săptămâni mă văd chemat la poliţie că am…părăsit locul asccidentului!Amendă: 270,00lei şi carnetul suspendat o lună-toată luna Decembrie! Şi zic mereu – nu-i nimic sănătos să fiu

  11. 11 pinguilde Decembrie 5, 2011 la 3:16 pm

    Pai si cum, merge asa, cuvantul ei contra cuvantului tau?
    Da’ sanatos sa fii!

    Vezi, de evenimente din astea neprevazute vorbeam. Norocul are tendinta sa se compenseze per total in cursul vietii. E ceva lege a mediei din statistica. Daca dai peste un pestisor de aur, ala e un noroc. Apoi va urma un sir de mici ghinioane ca sa te aduca iar la medie si eu pe astea as vrea sa le evit. Si sa nu mai fie cei dragi bolnavi si alte nimicuri din astea. In nici un caz n-as cere bani. Decat dorinta ta mai bine as face din Romania o adevarata Elvetie.🙂

  12. 12 don Bazil Decembrie 5, 2011 la 6:49 pm

    Asta e-ai maşină ai belele.Am auzit că eşti cam..vitezomană”?
    Ai dreptate eu să fiu sănătos!Am prieteni care la orice oră mă duc cu maşina unde vreau, sau conduc maşina mea, îmi pace foarte mult să merg cu trenul şi chiar voi merge la rude în judeţul Constanţa unde sunt,,eolienele” voi merge şi prin Pucioasa cu treabă pe la Primărie

  13. 13 Irina Alexandra Decembrie 6, 2011 la 10:26 pm

    Peștișorul de aur a ruginit din senin și toate dorințele noastre s-au transformat în liste de așteptare sau, mai rău, liste de cheltuieli de întreținere, liste de foști iubiți care acum sunt fericiți, liste de pești pe care i-ai mânca dar au oase multe, liste tăiate, rupte și lipite în care tocmai cel care scrie procesul-verbal, marele peștișor ruginit, s-a hotărât să lipsească.

  14. 14 don Bazil Decembrie 7, 2011 la 4:19 pm

    Hopa mai e cineva supărată p-aici!Irina,ai o listă cu foşti iubiţi?lungă?Citeşte ce-a scris Pin mai sus şi-ţi va trece.Eu aşa fac.Mai deschid şi clipul acela super ,,Mâine Dimineaţă.. cu muzica si peisajuldin Ardeal!Vei vedea ce bună pisăloagă…pardon psiholoagă e Pin!

  15. 15 vanghelis008 Decembrie 28, 2011 la 7:37 am

    Suzuki se intalneste pe malul unei ape cu pestisorul de aur.
    -Iti indeplinesc o dorinta. Pentru celelalte doua putem negocia.
    -Vreau sa fiu mare vedeta.
    -Gata, s-a rezolvat..-i-a raspuns pestisorul.
    -Cum asa? Dar eu nu simt nici o schimbare.
    -Este si normal. Ca sa se indeplineasca , va trebui sa lupti pentru ea.

  16. 16 danushka Ianuarie 5, 2012 la 9:25 am

    eu as fi cerut alt pestisor! ;)) daca isi face aparitia in viata mea, sa faca bine sa poata sa indeplineasca orice dorinta! ;))

  17. 18 musiualexandru Martie 14, 2012 la 7:07 pm

    Sa va zic, doamna pinguilde: bagati niste hamsii din alea la cuptor, cu unt, cu mirodenii, cu de toate, si sa vedeti ce aurite ies.

  18. 19 don Bazil Aprilie 1, 2012 la 10:02 pm

    ohoo ce surpriza!!Virus ne ură La mulţi ani!! La mulţi ani măi oltene ce mai faci?

  19. 20 the judge Aprilie 5, 2012 la 5:05 pm

    mai e zapada pe undeva?🙄 a cam venit timpul sa te ocupi un pic si de livada cu meri….

  20. 21 pinguilde Aprilie 8, 2012 la 6:28 pm

    Irina Alexandra: Pusa in fata transformarilor pestisorului tau de aur, imi dau seama ca eu chiar l-am intalnit pe original si se pare ca imi implineste orice dorinte.🙂

    Vanghelis al optulea :😀. Ala e un pestisor de aur lenes. Si birocrat. Si i-as mai spune cateva.

    danushka: Asa. Sa-i concediem pe toti. Incompetentii!😆

    virus: La multi ani cu sanatate si inspiratie. Si sa vina iepurasul!😀

    musiuAlexandre: Ba pardon, de hamsii sa vada bucatarul. Eu sunt soferul!

    dB: La multi ani si tie! Vad ca e la moda si eu tin sa fiu in pas cu ea. Macar cu ea, daca cu anotimpurile si sezoanele nu pot.

    jude: E zapada peste tot. Inca. Poate se intalneste cu cea pana la care AMR 195.😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: