Limba ca un loc de joaca

Fuge printre imaginile din carte si grabita imi insira asta se potriveste cu asta, asta cu asta, asta cu asta. Eu nu le vad. Nu tine cartea in fata camerei. O vad doar pe ea, concentrata sa imi enumere cele o suta de perechi pe care le-a potrivit. Si apoi ceva din ce spune imi atrage atentia.

„Cine se potriveste cu palaria?”
„Majoara doamna!”
„Majoara doamna?”
„Da.”
„Dar ce este o majoara doamna, ca eu zau daca stiu.”

Ofteaza, dar apoi imi face hatarul, ridicand palmele in sus spre mine:

„Este ca un majordomn, doar ca este o doamna!”

Publicitate