Ce mai sunt 3 lei in ziua de azi?

Fratii seara pe intuneric in pat.

– De chichi, de michi, de treilăr ridichii.
– Nuuuu! Nu stii bine! Se zice: de trilăr ridichii!

A venit si barza!

Chiar la casa noastra, la parter. Taman cand eu cantam infocata Magnificatul lui Bach. Si dupa cum am descoperit acum, berzele au si ele sectoare arondate pentru deliveries. Aceasta este de exemplu barza care aduce copiii pe strada mea.

PS: Foarte tarziu, cu doua luni mai tarziu decat in alti ani, a inceput sa se umple si cutia de posta. Cu ierburi si mai nou pufi. Asa ca, avem si pitigoi si nu de placaj. 🙂

A venit iepurasul!

O recomandare

Ca de mere n-am timp. Dar ma mai puteti vizita pe partie. 🙂

Nunta in Maramures.

Vitezomana

– Please, mergi mai incet.
– Pai nu merg tare.
– Ba e foarte tare. Mergi cu 30 de km pe ora!!!!

Beifahrer.

Dupa o saptamana

Prima dimineata alba

Sora mea

Colo intr-un colt.

Eu: mandra tare de ea.

Fara alte vorbe de prisos, un link: La Ohrid s-a scandat “Romania” si “SOUND”.

Later edit: Inca un link de la Romania-muzical.

Ce inseamna paranoic?

Dar unde ai auzit cuvantul asta?

Intr-un desen animat. Si paranoic era un fel de dragon.

De ce mai cred in basme

Duminica trecuta a nins frumos cu fulgi mari si desi, ingrosand spornic plapuma sub care viseaza pamantul.

Locuiesc la tara. Atat de la tara incat copiii din imprejurimi sunt culesi de un minibus si adusi la gradinite si la scoli. Atat de la tara incat unele drumuri nu sunt curatate complet de patura alba.

Lunea trecuta un minibus pentru copii mergea pe o sosea cu zapada. Soferita conducea cu grija mare, ca atunci cand ai copii cu tine. Din fata s-a ivit o masina mica, ce-si incrucisa deja rotile. A trecut pe langa minibus dandu-i un ghiont spre panta cam grabita s-o ia la vale. Minibusul a ramas aplecat sa vada ce-i jos, cu rotile din stanga agatate de mormanul de zapada impins de plug la margine de drum.

S-au nimerit doi oameni pe acolo. Au vazut minibusul alunecand incet, dar sigur. Au vazut femeile – doua – impietrite inauntru alaturi de cei doi copii. Nu miscati, nu miscati, ziceau mut buzele femeilor. Au fugit intr-un suflet prin zapada. Si asa, cu mainile, cu spatele, cum s-au priceput, au tinut masina sa nu cada mai departe. Era ger. Au stat pavaza intre masina si prapastie. 10 minute, 15 minute. Pana cand au venit pompierii.

Au stat si au ajutat doar pentru ca se nimerisera acolo cand cineva a avut nevoie de ei. Nimeni nu stie cum ii cheama.

Pompierii sunt si ei voluntari. Si nici lor nu le stie nimeni numele.