Posts Tagged 'Palestrina'

Ieri

*Update adaugat la final.

Allerheiligen din nou. Ziua tuturor sfintilor. Intotdeauna cantam o missa preclasica de ziua asta. Ieri a fost Palestrina.

Ar trebui cantat cu ochii inchisi. Incetisor, daca nu chiar in soapta. Si cu rasuflarea tinuta pana cand se stinge ultima nota.

Ar trebui ascultat la fel, sa lasi muzica sa devina calea pe care rugaciunile pot pluti usurel pana la urechile spre care sunt indreptate. Rugaciuni pure, fara bruiajul unei imagini prinse cu ochiul neintors spre sine.

Categoric fara trompete si alte alamuri. Dar poate asa era moda atunci. Missei asteia, numita ad fugam ii mai zice si canonica. E o bijuterie a artei canonului, piatra de incercare a oricarui compozitor traitor in preajma contemporaneitatii lui Palestrina. Canon polifonic. Are de obicei  doua melodii, asamanatoare dar nu identice. Basul si alto. Tenorul si sopranele canta in canon, cu melodia in cvinta. Sau cvarta. Fata de cea initiala. Si temele se schimba permanent pana la sfarsit. Benedictus de mai sus e o exceptie. Prima parte e un canon triplu, dar tot asa, shiftat cu un interval specific la fiecare voce noua.

La sfarsit putem ridica si vocea. Intr-o oda. Ave Maria + Angelus Domini, de Franz Biebl.

Inregistrarile sunt de data asta ale noastre. Nu fiti prea aspri in critici. E inregistrare live, nu de studio si cu corul acesta nu facem deloc repetitii. Ne intalnim si cantam direct la slujba, de fiecare data altceva.

Update: Inregistrarile pe care le-am pus ieri sunt mai vechi, tocmai am primit doua piese chiar de luni. Biebl, pe care il puteti compara cu cel de acum nu mai stiu cati ani. Si un Durufle frumos, care acum nu stiu cati ani nu a iesit suficient de bine pentru a-l face public. La Durufle sunt una din cele 5 altiste (ecoul acolo unde fetele canta pe o singura voce), iar la Biebl una dintre cele 3 mezzo. Ascultati si apoi puteti sa ne si laudati. 😛 Nu uitati, cantam fara repetitii!

Publicitate

hits counter