Unii oameni pufnesc pe nas si se uita la mine de parca as fi mica mica si le trebuie ochelari, binoclu sau poate chiar telescop sa ma vada acolo jos in prapastia in care ma trimite pomenirea admirativa a cartilor sf. Aia e literatura? Si ei stiu mai bine ca nu e, pentru ca au auzit de filme cu gandaci-alieni si nave spatiale care se impusca cu lasere, si astea toate-s gunoaie. Oameni pe care altii ii considera inteligenti si ii pretuiesc.
Oare ce-i opreste sa deschida o carte de Ray Bradbury? Le-o pun in fata si ei inchid ochii si ii tin stransi cu incapatanare. Din cand in cand verifica printre gene sa prinda clipa cand nu mai e acolo si apoi intorc capul, ridica nasul si privind dintr-o parte intreaba: Cine? Ray cum? Pfffff. Sau poate au auzit de Fahrenheit 451, dar aia nu e sf ma informeaza condescendent.
Si povestirile? strecor timid si ei le indeparteaza cu o fluturare plictisita de mana. Dar si eu ma incapatanez si le strang cu amandoua mainile la piept si le indes bine inapoi in inima mea.
O iubesc pe cea cu gerul si focul, unde oameni esuati pe o planeta cu conditii extreme isi inghesuie vietile in 8 zile. Au involuat, dar au pastrat amintirile speciei. Stiu unde este nava care i-ar putea scoate din fundatura in care doar supravietuiesc, dar striviti de imposibilitatea de a ajunge la ea intr-o ora, s-au resemnat sa manance, sa se inmulteasca si sa taie elanul visatorilor. Afara din pestera lor au o singura ora intre parjolul si gerul ce se succed invariabil. Si apoi se naste un om, unul singur, care nu se lasa zdrobit de resemnare, si nu atat zbaterea lui pentru a-si recastiga conditia umana a trimis-o in biblioteca sufletului meu, cat insistenta in a da un sens unei vieti ce arde in doar 8 zile.
O iubesc pe cea cu planeta vie. O planeta ca o femeie tesandu-si mrejele cu care sa-si atraga iubitii, exploratori sositi de la milioane de ani lumina in cautare de resurse naturale. Indeplinindu-le orice dorinta in chiar clipa in care prinde contur in mintea lor. Dar numai celor ce o iubesc. Aratandu-si fata necrutatoare si hada celor care o tradeaza. Perspectiva unei vieti incadrata doar in ramele propriei imaginatii ii nelinisteste pe astronauti. Si atunci toti in afara de unul pleaca, trecand-o pe lista planetelor interzise. Prea periculoasa pentru a fi exploatata.
Literatura sf nu e proasta. Deschide doar un univers ametitor de larg, in care orice dorinta de cititor flamand poate fi astamparata. Si pentru ca asta ii sperie, unii oameni zic: Aici sunt tigri.
Blog cu mere coapte 