Cand crestem mari

He ruffles Simon’s hair, smoothes it again. „Tama, you’ve never told Kerewin, have you?” in the same quiet-as-breathing voice.
His son shakes his head.
„Why?”
There’s a long silence.
Because she’ll know I’m bad, the boy mouth, and starts crying. Because she’ll know I’m bad, he says it again and again, gulping miserably through the silent words, She’ll know I’m bad.
„O Christ,” says Joe, and cries with him.

Alta tara, alta poveste, alt copil. Mai mic cu un an.
„Sunt pedepsit. Tot timpul sunt.”
Resemnat si stoic. E o intamplare pe care nu o poate influenta.
„De ce esti pedepsit?” Pe un ton bland, menit sa-i castige increderea.
„Pentru ca sunt rau,” cu acceptarea meritata a pedepsei. Cine-i rau plateste, asa si el. Ofteaza neputincios.
„Cum esti rau?”
„Nu stiu.”
„Ce ai facut?”
„Nu mai tin minte”.

M-am plimbat toata ziua furioasa, din perete in perete, in mine insami. Seara am explodat. „Joe n-avea voie, n-avea voie sa faca asta!” Strigand de parca l-as fi avut pe Joe in fata. Vrand sa-l bat. „Tu ce ai fi facut?” „Nu stiu, sa vad mai intai ce face Kerewin.”

Aaaaaaahhhhh! E bine. In carte stiu aikido si chiar pot sa-l bat. Lat il las. Imi simt toti copiii de suflet razbunati.

„Totusi Joe era un om bun,” staruie in minte raspunsul primit inainte de paruiala.

Jesus, ce prosti si orbi devenim cand crestem mari!

Publicitate