Din perspectiva picturii

Frumoasa din padurea adormita. Pe patul de spital in coma. Langa pat, ce poate fi la fel de bine si unul modern, rabatabil si pe roti, dar si o vechitura de fier cu vopseaua dusa ici si colo pe barele zabrelind teritoriul bolii, ingalbenit in locurile de care mana dupa mana l-a tras sa-l mute mai la geam sau mai spre usa, se inalta uscat scheletul suportului pentru perfuzie. Picurii cresc incet, se ingreuneaza si luneca pe tubul infipt cu un ac in vena frumoasei. De cand zace acolo a crescut si iedera.

Unul din tablourile mele preferate. Nu poate fi vazut in nici o galerie.

Basmele au ramas teritoriu tabu. O camera a copilariei, inchisa cu sapte lacate sa nu iasa farmecul pe usa. Sensul secret al magiei sta in existenta ei, da? Nu cautam altceva in spate, bine? Bineinteles ca mi-a scapat un icnet surprins cand m-am aplecat deasupra cilindrului cu povestea agitata si am zarit imaginea cea noua de pe fund.

Nu ma pricep la pictura, dar imi place munca de detectiv. Pot ramane zile intregi in fata tablourilor unor suprarealisti dragi mie, cautand in detalii indicii ale rezolvarii misterului ascuns inauntru. Dar atat. Trec prin galerii lasandu-ma atrasa mai mult de ceea imi opreste gandul decat de ceea ce agata privirea. Iar apoi vine Siri si ma ia de mana si ma invata cum priveste ea tablourile. Sunt vii, stii? Cauta-le miscarea!

Am rasfoit cu ea paginile albumului. Multa arta veche, Leo e critic de arta. Plus arta inexistenta si arta inexistenta. Prima se afla doar in panzele cartii, pictata de ea cu condeiul. A doua e prezenta in galerii, dar Siri ii neaga apartenta la arta. „Arta nu e continut, ci perspectiva”, spune cineva la un coctail, parca la un vernisaj, iar restul cartii e si un protest impotriva lipsei de continut ce a profitat de crapaturile snobismului ca sa inunde lumea colectionarilor. Chiar sunt curioasa, ce-o crede Siri despre tablourile pereche: dreptunghiul complet alb si cel complet negru care troneaza la loc de cinste in MOMA?

Nota: Intamplarea a facut sa aleg dupa What I Loved, o alta carte cu un personaj ce picteaza. Autoarea se uita la tablouri la fel, cautand viata din ele. Si apoi o diseca in tuse, cautand-o pe cea ce da ghiont momentului surprins de artist. Cam cum fac eu cu muzica. Aparent, oricat de elevate ni-s preocuparile si de delicate domeniile de activitate, nu ne putem sufoca pornirile de macelari. 🙂

Publicitate

Marti oamenii sunt sparti

Ne jucam o poveste noua, inventata de el. O inlocuise pe Frumoasa din padurea adormita – favorita lui – la protestele mele vehemente. Imi ajunsese cat trebuise s-o vad in filme, s-o aud in masina pe drumul spre partiile de schi, cand se juca cu Elene in spate, sau zilnic spre bazinul de inot cand interpreta toate rolurile de unul singur. Partea cu intepatul in fus si adormitul era cea care-l fascina, dar eu am fost neinduplecata. Ori vine cu o poveste noua, ori nu ne jucam. Asa si-a framantat el mintea o zi intreaga la gradinita si a venit cu ea acasa.

Acum el era regele, eu eram fiica lui, regina murise pe cand eu eram in scutece si de atunci ma trimisese sa traiesc la alt castel, reducand contactul la vizite pe care trebuia sa i le fac cu caleasca. Fiica mea, cand vii sa ma vizitezi? Dar de ce nu pot locui cu tine, tata drag? Si aici intram intr-un impas repetitiv. El vroia sa-l vizitez cu caleasca si sa locuiesc departe, eu vroiam sa ma primeasca inapoi in castelul lui. Doar ma iubea, nu? Nu mai tinea el minte ce mult s-au bucurat si el si regina atunci cand ma nascusem? Si crede el ca mi-a fost usor sa cresc printre straini, neputand sa-i arat ce mult il iubeam? Nu, nu, nu. Nu se poate sa ma aiba aproape. Dar de ce, tata drag, de ce? Nu ai pic de inima?

Nu. Cand a murit mama ta, inima mea s-a spart.

Am privit pardoseala. Era plina de cioburi mici imprastiate pana sub mobile. Unele sclipeau, reflectand lumina candelabrului. Toti anii acestia, in care venisem aici in vizita, fara sa le observ.

***

Citind ultima pagina a primei parti a cartii am stiut cum va incepe partea a doua. Detalii prea bine intiparite in memorie, timpul curgand prea lent. Claritatea pe care o obtii numai dupa rederulari nenumarate a ceea ce iti interzici sa uiti.

Puteam sa ma opresc acolo, sa-i tin pe toti intregi, inghetati in momentul ultim de fericire comuna. Atunci cand ei nu stiau cum arata viitorul. Dar am intors pagina si i-am azvarlit in plina tragedie.

Fraze seci, gesturi mecanice. Realitatea golita de zorzoane, lipsita de sens pentru cel aflat in mijlocul ei. Cand ceva vital dispare din viata ta, despartind-o violent in inainte si dupa, nu ai prea multe alternative. Te agati de ce ti-a mai ramas sperand ca cineva candva va migali cu rabdare si liantul potrivit la mozaicul cioburilor tale sau incremenesti. Stai stana, neindraznind nici macar sa rasufli mai adanc. Orice miscare, cat de mica, ar rupe echilibrul tandarilor ce-au fost tu, tinute in vechea forma doar de neclintirea ta. Lasi viata sa curga pe langa tine fara sa te mai implici in ea, rupi legaturile cu ceilalti oricat de stranse, gandind ca odata cioburile imprastiate, te vei fi pierdut si pe tine definitiv.

Am ajuns aproape la jumatatea cartii.

Nota: Titlul este jumatate din cel dat de Ion Doru Brana povestirii The Sliced-Crosswise Only-On-Tuesday World a lui Philip Jose Farmer pe care a tradus-o pentru un almanah Anticipatia de pe vremuri.

What we see

Stiu barbati care vorbesc cu reverenta despre sotiile lor. Inteleptele familiei, tinand balanta in relatiile sociale, punctand precis si cu profunzime detaliul revelator al unor conversatii- texte-opere de arta-gesturi, aducandu-i cu blandete cu picioarele pe pamant cand peroreaza exuberant prinsi in menghina cate unei pasiuni copilaresti. Jumatatile lor mai bune, desi chiar ei stabilesc superlative ale intelepciunii.

M-am vazut si pe mine reflectata in povestile sotului meu, tot un soi de super-eroina. Aprecierea mi-a indus o stare de multumire cu atat mai mare cu cat o rasfrange si asupra colegelor mele intru gen.

Dar Siri nu-i barbat si la primele pagini ale intamplarilor povestite de personajul masculin, pasajele rezumate prin it was my wife who noticed that m-au nelinistit suficient ca sa le mentionez intr-o discutie cu sotul meu. E posibil sa fie doar mimarea perfecta a discursului unui anumit tip de barbat, dar le-am resimtit frapant ca pe o lipsa de modestie, pacat in care sunt tentata sa ma complac de cate ori sunt laudata acasa.

Rareori putem vorbi simultan la cald despre carti. Fiecare are teancul lui in asteptare, cartile ajung dintr-unul in celalalt cel mai devreme la luni distanta. Dar plecand de acasa, pentru a usura bagajul, am ales pentru dupa terminarea lecturii curente o carte pe care o incepuse el deja si o citea cu picatura in paralel cu teancul lui.

Nu, lui nu i se paruse neobisnuita lauda de sine. Nici n-o observase. Ce i-a zgandarit insa confortul interior a fost feminitatea cu care priveste lumea povestitorul-barbat. Da, scriitura o percep si eu feminina, dar aceeasi tusa sensibila am regasit-o si la Foer sau Murakami de exemplu. Iar ei nu-l descumpanesc. Ideea femeii ce manuieste atele barbatului in ale carui ganduri se scufunda e cea care introduce nota perversa in lectura lui.

O iubesc pentru asta, la fel de mult cum am iubit-o pentru fraza de pe pagina urmatoare semnului lui de carte: You know, Leo, the smarter you are, the sexier you are. Rostita de sotia povestitorului noaptea, in pat, stand cu capul pe pieptul lui si mangaindu-l.