Arhivă pentru Aprilie 2010

Ochii altora

M. e cel mai geniu dintre oamenii pe care-i cunosc. Asta nu inseamna ca tinde spre statutul acesta, fiind cel mai aproape de el, nereusind totusi sa-l atinga, ci ca eu cunosc o gramada de persoane geniale si M. le bate pe toate. M. are si un umor nebun. M. e si adorabil de malitios, motiv pentru care tin la el cu cea mai aprinsa dragoste intelectuala de care sunt capabila. M. nu-i roman.

Statusul lui M. pe Facebook acum aprox. o saptamana: trapped into Silviu. (Silviu nu-i baiat rau, dar e mai bine sa ai leucoplast cand te intalnesti cu el si sa ai si curajul sa-l folosesti.)

15 minute mai tarziu, primul comentariu. O fata cu nume spaniol (?), impresionata evident de numeroasa legiune romana campata in aceste locuri. Si de M. aparent, dar asta e irelevant: Romania, land of enthralling individuals.

Dupa 40 de minute, raspunsul lui M.: Right. The good thing is that many other Romanian individuals have adopted many other ways of being enthralling…

Dupa inca 3 minute, tot M.: M. has just counted that more than 25% of his Facebook friends are Romanians and now hopes that they are still his friends…

Discutiile sunt deschise… 😆

Later (much later) update: Nu-mi place sa imping sirul gandurilor cititorilor pe fagasul pe care au curs ale mele. Dar la ce m-a condus micul dialog de pe facebook, subiect care am sperat sa va trezeasca gustul discutiilor, au fost sabloanele in care inghesuim, pe nedrept de prea multe ori oamenii nascuti intamplator cam in acelasi loc, sau cei ce vorbesc si mai intamplator aceeasi limba. Sigur ca exista similaritati datorate mediului comun si traditiilor dintr-o zona, insuficiente insa, dupa parerea mea, pentru un tarc atat de mic.

Recent – in timpul meu blogheristic, complet diferit de al vostru datorita unui factor disturbator cu parul saten deschis si cu ochisori aurii 🙂 – am citit o postare colectiva (parca 4 autori) despre Germania. Fiecare a scris dupa priceperea si perceperea lui. Despre Germania proprie, sau despre cliseele arhicunoscute, de care oooo de prea multe ori nu ne putem dezbara. La comentarii insa acestea din urma au predominat. Aud deseori incadrari facile „sigur ca X e infumurat, doar e butanez”. Sau „ce sa astepti de la Zescu, asa suntem noi romanii.” Desigur, un strain nu are voie sa spuna ca asa suntem noi romanii. Asta ar fi jignitor si ar trada superioritatea cu care natia lui priveste lumea. Trasatura specifica lor.

Cadem atat de iute in pacatul generalizarii fiecarui individ, devenind orbi la cine este el de fapt, incat lumea inconjuratore se subtiaza, ramanand locuita doar de cateva zeci (in cel mai bun caz) de tipare umblatoare in locul miliardelor ce sufoca planeta atat de colorat.

De aceea atunci cand dau peste cineva care mai vede caleidoscopul nu pot sa nu ma opresc sa ma minunez. Si sa ma intreb cum de a scapat. Sa fie inteligenta iesita din comun de vina sau pur si simplu bucuria traiului in mijlocul diversitatii? De care M. are parte din plin, in ciuda acapararii institutului de atata romanime.

trapped into Silviu

Anunțuri

In priza

Copilul are grija de noi. Sa nu ne plictisim, sa nu ne iesim din forma, sa nu ne lasam pe tanjeala. Ne tine alerti. Permanent. Mai eficient decat pe recruti in armata.

E drept ca the fun we have e putin diferit de ceea ce ne-am asteptat si ne-am fi dorit. Dar hei! Macar avem o viata plina si in timp povestile astea vor dobandi o savoare tot mai aleasa. Sigur, cu conditia ca spectaculozitatea intreprindelor viitoare sa nu o ia la deal exponential.

Pana data viitoare ramane neraspunsa intrebarea susurata printre suspine: dar cocosul de ce a putut sa inghita banii?