Hier ist kein Hollywood

Vorbind de filme. Caci chiar daca voi nu stiti, am scris cate o postare pe blog si sambata seara si ieri. La mine in cap. Asta-i a treia si vad ca simte nevoie sa iasa in public. Ma obsedeaza filmul vazut aseara. Nemtesc, cu alpinisti. Nordwand. Am realizat cat de perfect m-am inradacinat in tiparul filmului de succes, cu succes, despre succes. Nici nu mai conteaza ce imi arata un film, eu insist sa vad ce vreau. M-am asezat in fata ecranului, gandind ca voi vedea povestea cuceririi unui varf. Si n-am incetat sa sper pana in ultima clipa, micsorand treptat miza sperantei, dar necedand nimic in negocierea unui happy end, orice ramasita zdrentuita pe care sa o pot numi satisfacuta reusita.

Fiindca nu-i asa, de ce s-ar face un film despre un esec? De ce ar fi invinsii mai mareti decat cei care vor castiga batalia cu ei insisi si cu muntele pana la urma? Wrong thinking, dangerous thinking.

Inevitabil, filmul are si o zona tulbure. Intamplarea se petrece in 1936, in plina ascensiune a nazismului. Infingerea steagului pe varf ar fi contat drept victorie olimpica (brrrrrr, teribila si nelinistitoare ideea schimbului viata pentru o medalie), atat nemtii, cat aparent si austriecii ar fi adus glorie Germaniei, asa cum de altfel a adus echipa mixta ce a a urcat pana sus pe Eiger doi ani mai tarziu, victorie inchinata prieteniei intre popoarele anexat si anexant. Toate reusitele vremii au fost monopolizate de propaganda politica, mana intinsa inainte umbrind tot, fapt ce nu are de-a face nimic cu dreptatea.

Nu exista mentiuni la lumina zilei (in obscuritatea netului sau si mai bine a micilor biblioteci cine stie ce detalii relevante ar putea zacea) referitoare la simpatiile sau dimpotriva, ale alpinistilor germani fata de regim. Dar cucerirea Eigerului a fost obiectiv de partid, ceea ce face automat tema inabordabila intr-un film. In afara de cazul in care Kurz si Hinterstoisser ar aparea creionati in culori eroice de rezistenta, chiar si pasiva. Ceea ce si fac, spre deosebire de tovarasii austrieci, prezenti la apel intinati de carnetul de membru de partid.

Varianta de rezolvare a omului ce se simte cu musca pe caciula. Dar nu numai atat, ci si nedoritor de a-si asuma vreun risc. Cum probabil ar fi fost depolitizarea personajelor.

Publicitate