Cand se aprinde torta…

Temo este partenerul meu de hobby. Si nu numai.

A aparut la doua luni dupa inceperea cursurilor. Avusese probleme cu pasaportul si viza. Claudio il adusese de la aeroport si ramasese stingher la intrarea in castel. Nu cunostea pe nimeni, desi toata lumea ce-l intampinase prietenoasa parea sa-l cunoasca. Z-ul final al numelui lui, Teimuraz, imi evoca puste si barbati fiorosi cu capete rase si o coada in crestetul capului fluturand in goana calului. De aceea inceputul de chelie ce musca din tunsoarea conventionala m-a dezamagit. L-am intrebat direct: “Esti tatar?”. Surprindere si deruta. “Nu.” “Nici nu exista tatari la voi in tara?” “Nu.” Asa a inceput prietenia noastra.

A doua zi ne-a intampinat cu prima zapada, asternuta in strat gros peste sat. Masina nepregatita de iarna ivita pe neasteptate a ramas in parcare. Noi ne-am croit incet o poteca spre soseaua din vale, sperand la o ocazie care sa ne duca la timp la universitate. Prea ocupata sa ma entuziasmez galagios de albul inconjurator, nu am aflat nimic despre el.

Am recuperat la sfarsitul saptamanii, cand l-am scos la o plimbare hibernala pe dealuri. In vreme ce sosetele ni se udau in incaltari si ne strecurau treptat gheata in picioare, mi-a povestit despre Nino, sotia lui, despre Anna, inca in scutece la vremea aceea si apoi mi-a recitat echipa Romaniei din Guadalajara. Stia toate echipele participante, si nu numai de la mondialul mexican.

Trei ani mai tarziu, cand si-a adus familia in care aparuse intre timp si Elene, ne unea o rivalitate frumoasa. Ne tachinam inainte si dupa meciurile nationalelor de rugby ce luptau pentru suprematia europeana din afara celor sase natiuni. La olimpiade, intransigenta, nu acceptam inmultirea medaliilor lui cu raportul dintre populatiile tarilor noastre. Pe terenul de baschet imi doream finetea lui tehnica in echipa si incercam sa-i fac viata grea cand sortii ne puneau fata in fata. Ne-am bucurat impreuna si de parcursul Stelei pana in semifinalele cupei UEFA si de calificarea Romaniei la europene. Venirea pe lume a Alexandrei lui n-a schimbat relatia noastra. A fost prezent in tribune la meciul meu de hochei, iar cand l-am anuntat: “La anul pe 1 aprilie sa nu-ti faci program, mergem la Viena la meciul Romaniei.”, a zambit si a raspuns: “Bine.”

Cand se aprinde torta olimpica, armele tac. Sau asa stiam. Nu-mi mai amintesc daca m-a invatat tata sau am citit intr-una din cartile copilariei. Cand Temo mi-a spus ca in august pleaca acasa in vacanta, m-am incruntat: “Si eu cu cine ma uit la olimpiada? Ma parasesti la greu!” Ieri, eu m-am bucurat de medalia de aur a Alinei Dumitru. El a tresarit auzind cate un avion, evaluand apoi rapid care din ungherele casei ar fi un adapost sigur pentru fetele lui. Sau poate a fost convocat in armata si marsaluieste obosit pe undeva prin Georgia.

Oaza cu povesti

Pana lansez toate avioanele cu succes, iar apoi cu manecile suflecate ma apuc de scris despre instinctele-mi scose la iveala de fotbal, despre Romania din goana masinii, despre datul cu raftingul si alte intamplari mai mult sau mai putin dezinventate, va anunt ca s-a dat liber la povesti. Le gasiti la oaza. Ei, nu-i decat una adevarata, dar suficient de lunga ca sa conteze cat sapte. Ca-n povesti.

Dictatura

Tara de peste ziua mea a rupt pe neobservate realtiile de buna intelegere si prietenie cu restul lumii. Un dictator paranoic s-a instalat la putere fara sa ma cheme la vot si a intrerupt orice legatura externa. Radioul, televiziunea, internetul nu mai transmit decat lucruri treze, iar ziarele sunt si ele vandute puterii realitatii.

La inceput am crezut ca in tara viselor situatia economica nu mai permite megaproductiile fanteziste si colorate si am acceptat rabdatoare regimul de austeritate. Dar nu, visele exista inca. Azi noapte, cautand un post la radio, am prins franturi dintr-o transmisie bruiata. Rotind butonul micron dupa micron, l-am acordat pentru cateva secunde pe semnal maxim. Intr-o masina portocalie de haribo, ma razbunam pe cineva impingandu-l in parapetii din jeleu cu gust artificial.

Cu speranta in suflet am invartit butonul mai departe. Printre paraziti, am mai aflat de casa mea mare in care ferestrele dadeau spre interior. Camerele erau la inaltimi diferite, cuburi intersectand alte cuburi. Pe vremea democratiei acolo locuia o femeie, nu stiu cand ne-am mutat in locul ei. Inauntru se perindau profesorii veniti la o conferinta tocmai incheiata. De la camin ii daduse afara la 10, iar trenurile si avioanele plecau mult mai tarziu. Ma simteam foarte nobila ca le pusesem casa la dispozitie, dar si agasata ca se incapatanau sa intre pe usa din spate, ce dadea direct in dormitor. In vreme ce priveam pe geamul camerei de zi, obrajii imi ardeau de rusine pentru ca nu facusem patul.

M-am saturat de spalarea creierului de dimineata. As porni o revolutie sau as emigra ilegal in tara viselor; oare cum pot insela vigilenta granicerilor?

O blog frumos!

Cand dimineata soarele este acoperit de un nor negru, e parul ei crescut mare peste noapte. Stie de el, se rusineaza si se teme ca veti suna la usa ei revoltati si agitand furcile si topoarele.

Daca vreti sa-i cumparati un cadou util, batistele pentru suflat nasul degetelor de la picioare vor fi apreciate. Sunt racite tot timpul.

Ea este impartitoarea de dreptate in lumea vrabiilor; daca vedeti cumva vrabioi ingalati si cu gherutele murdare, ce tulbura ordinea publica, puteti depune reclamatie la tribunalul pe care-l conduce cu o mana sigura si dibace.

Daca v-ati inscris la o excursie cu ghid in mintea ei (de ceai, cum altfel?), atentie! Unii ghizi va vor induce in eroare, prezentandu-va in stanga amintirile ei din copilarie. Complet gresit! In stanga sunt doar plictiselile ei. Stanga este de altfel partea vietii care nu-i place.

Aveti o zi cu multe ghinioane si nu mai stiti ce s-a intamplat cu norocul vostru? L-ati putea gasi la cafeneaua din colt, impreuna cu norocul ei si cu alti noroci insolenti.

Uneori are o problema de concentrare atat de serioasa incat uita sa se simta trista/singura/deprimata atunci cand este trista/singura/deprimata.

Dumnezeu isi va pune sort (shortz) in ziua in care ea va ajunge in rai pentru ca asa bonom cum mi-l imaginez nu-l vad refuzand sa faca gogosile pe care le asteapta ea.

In weekend, cum nu-si face patul nici macar in minte, gandurile ei isi permit sa stea si ele nestranse, proaspete, acrisoare si cu colturile dand pe dinafara.

Cand o mai lasa propriul corp in pom fara scara si printre omizi, striga dupa ajutor si incearca sa-si aminteasca unde este corpul de rezerva, pe care e sigura ca si l-a facut mai demult, ca pe un alt user.

Pe vremuri salva stejarii de patrunjel din ciorba.

Acum are o fericire mai groasa decat cronica secolului 20. Acum stie cum s-o faca.

Crampeie din cel mai frumos blog pe care l-am citit vreodata. Multumesc Diana. Am plonjat intr-o lume colorata, cu legi nastrusnice, in care fiecare obiect poate prinde viata in cele mai neasteptate momente, in care imaginatia nu oboseste niciodata sa-si surprinda oaspetii. Ii vrajeste si apoi cu mult mestesug le infige pe neobservate in retina un ciob mic de lentila magica. Cand ne intoarcem din incursiunile in care ne trimite, lumea din jur ni se dezvaluie mirifica. Cadoul blogului pentru fiecare cititor e o pereche de ochi de copil. Astazi el implineste 3 ani. La multi ani, blogul lui Irene.

Alte zari, alte obiceiuri, alti comentatori

Croatia - Germania, minutul 34. Klose in careu, aproape de egalare, se incurca in doi aparatori la 3m de poarta. Bilic sare de bucurie pe marginea terenului, cu o cruciulita sau alt talisman aducator de noroc in mana dreapta. In euforia momentului, acesta ii scapa pe jos, Bilic se repede in iarba, il recupereaza si-l saruta de trei ori fata-spate-fata. Comentatorul austriac vede imaginile si vrea sa-si faca datoria, dar ceea ce tocmai s-a intamplat e dincolo de puterea lui de intelegere. Ii este greu sa plaseze imaginile in contextul fazei precedente. Cred ca vedem in reluare bucuria lui Bilic la momentul golului. Ramane derutat pentru inca un minut. Se pare ca in imaginile cu banca croatilor, Bilic si-ar fi pierdut talismanul. Constructia gramaticala ii tradeaza indoiala.

Austria - Polonia, minutul 16. Ivanschitz trimite mingea spre Leitgeb, undeva la limita offside-ului, acesta ajunge singur in fata portarului si trage direct in Boruc. A treia mare ocazie ratata de austrieci. Revedem pasa lui Ivanschitz spre Leitgeb, cred ca era in offside, vom reveni cu imaginile in pauza si le vom analiza in detaliu. Poate e mai bine ca Leitgeb n-a inscris, ca sa nu existe discutii.

Austria - Polonia, fluier final, 1-1. Asta a fost. Austria ramane in cursa pentru accederea in sferturi si ne putem fructifica sansa in super-meciul de luni impotriva Germaniei. O sansa mica, dar care exista. Astazi echipa ar fi trebuit sa-si asigure avantajul inca din prima repriza, in schimb a primit gol din pozitie de offside, iar la reluare i-a fost refuzat un penalty clar. Dar nu ar fi corect sa-l criticam pe Webb. El a observat faultul lui Lewandowski asupra lui Prödl si sa fim sinceri, in inghesuiala din careu putea foarte usor sa-i scape. Insa Webb a fost atent si ne-a acordat lovitura de pedeapsa executata perfect de Vastic, care ne-a adus un egal meritat.

Drapelul

Ia te uita, si-a pus vecinul steag. Cand am plecat de acasa nu era inca. L-o fi montat in timpul ceremoniei de deschidere. Nu e pic de vant si drapelul ros-alb-rosu atarna linistit si demn pe batul proptit la orizontala undeva sub acoperis, iesind frumos in afara pe deasupra balconului. Anunta sarbatoarea discret si pe strada noastra linistita. Ca si steagul europenelor inaltat in fata primariei, acolo unde altfel flutura drapelul national.

Vrei sa-l pui si tu pe cel romanesc? Nu-mi trecuse prin cap, dar acum daca ma uit la balconul nostru, da, ar arata bine. Si ar trezi probabil si simpatia consatenilor. Acum. Caci acum, prin prisma analistilor, noi si ei parem frati de suferinta. Ei, victima sigura a europenelor, noi, ghinionistii din grupa cu lei. Ne pot compatimi daca pierdem si se pot simti razbunati daca rasturnam socotelile specialistilor. Ar fi exact momentul potrivit ca sa le castig simpatia. Mai tarziu, cand cine stie, unul sau altul ar putea deveni victima bandei falsificatorilor romani de bani, si-ar aminti probabil dand din cap cu subinteles ca i-am sfidat cu steagul meu romanesc. Dar acum, in zilele astea, ar zambi ingaduitor si m-ar primi cu tot sufletul in familia napastuitilor care sufera de fotbal, lipsiti de orice speranta.

As pune, dar n-am. Seriozitatea raspunsului imi tradeaza parerea de rau. Cand ajung prin tara, prinsa in vartejul vizitelor, numai la cumpararea unui steag nu-mi sta gandul, iar prietenii inca nu si-au dat seama de importanta vitala a unui steag pentru imigrantul roman.

Nici sa nu te gandesti! Si nu stiu de ce e mai oripilat. Pentru ca l-as pune in aceasta situatie jenanta in fata tuturor vecinilor sau pentru ca mi-am imaginat chiar si pentru o secunda ca ar agrea nebunia induiosatoare careia i-a cazut victima o tara intreaga si nu am fost in stare sa decelez sarcasmul din intrebarea lui.

Eh! Va trebui sa ma consolez cu gandul ca macar mi-a cumparat placinta pe carton verde de pe care ar sari mingile daca nu le-ar tine bine prinse celofanul.

Eurofebra

Mai intai m-au frapat ouale. Mergeam pe aleea dintre rafturi, trecand in revista ce ar mai trebui sa cumpar si m-am oprit neintelegand. Asta se intapla acum 3-4 saptamani, adica la mai bine de o luna jumatate dupa Pasti. Si totusi ouale imi zambeau rosii din hexagonul lor de plastic. Si de fapt la Pasti nici nu se vand oua rosii, ci vopsite in curcubeu. E drept ca si zambetul asta rosu asta era la fel de artificial, fals si strepezit ca si al curcubeului. Doua-trei secunde am sperat nebuneste ca a mai aparut cumva, de undeva, o sarbatoare noua si poate cine stie e chiar una cumsecade ce pica intotdeauna in aceeasi zi lucratoare a saptamanii (iubesc sarbatorile de luni si joi). Dar am zarit umbra alba de sub varful rosu si m-am dumirit.

Apoi am observat ca de la o vreme incoace s-au inmultit masinile oficiale. Ca si cum toti alesii neamului adoptiv ar fi fost loviti de o boala necunoscuta ce-i impinge permanent in mijlocul celor pe care-i reprezinta. Pe orice strada, la orice ora, masinile cu stegulete infipte lateral trec in viteza, opresc la trecerile de pietoni sau cotesc a doua la stanga. Abia la aparitia primului carucior impins linistit de o mama iesita la plimbare, dar dotat si el cu steguletele de rigoare am inteles ca ma inselasem. Alta-i febra care a declansat epidemia aceasta subita de nationalism.

Saptamana trecuta mi-am platit datoriile catre primarie. Am deschis ca de obicei pagina bancii si hop, parca as fi nimerit pe site-ul gazetei in plin concurs “Gasiti x-ul”. Acesta se afla undeva printre randurile anuntului ca ei sustin nationala de fotbal si daca o sustin si eu sa fac click aici.

Ochiul avertizat de eurofebra ce bantuie fara leac, a inregistrat apoi mai usor anomaliile ce se itesc de peste tot ca ciupercile dupa ploaie. Si nu ma refer la mascotele oficiale, fularele, esarfele, vopseaua de obraz, rucsacurile, sepcile, tricourile cu sigla Euro 2008, care se prafuiesc de aproape un an in magazinele partenere oficiale. Nici macar la inseratele din ziare ce-i invita pe colectionarii pasionati la o seara de schimb a pozelor fotbalistilor pentru completarea albumului Panini. Si evident nu la etichetele cele noi cu mingea de fotbal in prim plan de pe sticlele de cola, fanta, sprite, sponsor oficial. De boala asta trebuie sa profite toti pentru a stoarce cat mai multi bani din toate, indiferent daca se mananca sau nu.

Covorul pentru jucat fotbal, cu terenul gata marcat, e numai bun pentru dezbatut cu prietenii daca a fost sau nu offside la Niculae. Sau ma rog, fiecare natie cu ai ei.

Stegulete la liber n-am vazut inca, dar pot fi achizitionate impreuna cu tobleronemetrul sau cu chipsurile impachetate si ele tpt la metru. Fara discriminari intre cei ce prefera dulcele sau saratul.

Ca sa stim ce trebuie rontait in timpul meciurilor, de pe pungile cu grisine si alune ne zambeste un fotbalist. Si de foamea ce ne va apuca la pauza a avut cineva grija. Putem alege intre meniurile Euro 2008, din care vor iesi aburi aromati dupa doar 3 minute in cuptorul cu microunde. Strambati din nas la o varza cu macaroane? Atunci poate un cordon bleu cu orez va satisface gusturile. Sau niste mingi de spanac in pesmet? Sunt ultima inventie scoasa pe piata de Iglo.

Iar daca supermaketul nu-i locul nostru favorit pentru cumparaturi nu-i nimic. La brutaria din sat se vinde un articol nou-nout la un pret senzational. Sacosele din hartie lucioasa imprimate cu gazonul stadionului si nelipsita minge cu numai 9.99 euro. Sa ducem pateul de 1.60 in ele.

Ne-am infierbantat prea tare la meci? Nici o problema. Cam fiecare berarie austriaca si-a gasit o surata elvetiana si au pus-o de o bere comuna. Si reciproc. Si e numai buna sa-i dea cep acum. Tot pentru racorit, dar pentru cei ca mine, care lasa amarul vietii si numai ei, se gaseste in frigider inghetata fotbalissimo.

A iesit la iveala si de ce n-au fost destule bilete la tragerile la sorti de pe internet. S-au pitit in grup printre biscuiti, teancuri de ziare sau in cabina de emisie a posturilor de radio. Altfel cum sa-mi explic abtibildele primite acasa de la O3? Unul are o minge rosie cu alb, altul una albastra cu alb, ambele terminandu-se cu degetul mare al unei maini, orientate in directii opuse. Cica sa mi-l lipesc pe cel ce corespunde parerii mele despre Euro cat mai vizibil. Cineva se preumbla prin tara si ocheste abtibildele. Apoi anunta la radio unde era si daca este al meu, primesc bilete la un meci oarecare. Problema e ca daca rotesc foita cu abtibildele, cea albastra e thumb up. Sa nu conteze culoarea? Si oare si cei cu thumb down primesc bilete la meci?

Cinematografele s-au adaptat si ele. In primul rand si ele sustin nationala de fotbal. Si nu numai televizoarele trebuie cumparate acum repede pentru vazut Euro 2008. Fiecare reclama a introdus pe undeva o minge de fotbal incat la sfarsit am ramas convinsa ca Eagle Eye este despre o asasinare politica ce se petrece undeva printre fanii care fac valuri pe un stadion. Si sa nu uit de oferta speciala, 2 bilete la 3/4 de pret pentru sotiile/prietenele barbatilor ancorati in fata televizoarelor.

Ar mai fi noul cont de economii Goleador. Nu i-am studiat conditiile pentru ca la cat am de cheltuit pe oua vopsite in culorile nationale si toate celelalte produse ros-albe (coincidenta perfecta pentru firmele ce-si comercializeaza marfa si in Austria si in Elvetia) ce ma imbie din galantare, nu cred ca mai am ce economisi. In mod special mi-au facut cu ochiul niste pantofi rosii cu buline albe. Incaltata cu ei, voi face furori in sala de seminar unde voi urmari meciul de debut al gazdelor impreuna cu colegii.

I Dare You

Este un joc multi-player, de actiune, strategie si indemanare, care ofera senzatii tari tuturor celor implicati, in timp real. Popularitatea lui este in continua crestere in Romania, fiind practicat atat de localnici, cat si de vizitatori. Versiunea curenta are 3 niveluri de dificultate, oponentii putand fi schimbati pe parcurs.

Nivelul 1: Provocarea.
Scopul: Iritarea oponentului pana cere socoteala.
Locul de desfasurare: Teoretic actiunea ar putea avea loc in orice localitate, dar aglomerarile urbane se dovedesc mult mai practice, mai ales la orele de varf.
Accesorii: O masina de masina si ochelari de ochelari. O masina mai modesta implica un risc crescut, oponentul putandu-se simti incurajat sa riposteze inainte de vreme.
Posibila strategie: Pe o strada cu cel putin doua benzi de circulatie si cu mai multe semafoare, mergeti in paralel cu oponentul ales, purtand ochelarii de soare chiar daca ploua. La culoarea rosie a semaforului treceti brusc in fata lui obligandu-l sa franeze. Repetati manevra la fiecare oprire. La primul protest al oponentului, ignorati-l. Daca insista, intoarceti lenes capul in directia lui, privindu-l prin ochelari cu evidenta scarba si superioritate si fara sa-i raspundeti. Cand in sfarsit oponentul coboara din masina si se indreapta spre dumneavoastra, ridicati geamul in cazul in care il aveti coborat, aratati-i degetul mijlociu, demarati in tromba si treceti la nivelul 2, cel incepand de la care nu mai aveti nevoie de ochelari.

Nivelul 2: Intaratarea.
Scopul: Infurierea oponentului pana ia in considerare optiunea deteriorarii propriei masini ca sa va opreasca.
Locul de desfasurare: Sosea cu cel putin doua benzi pe sens, cu trafic extrem de ridicat.
Observatie: Riscul unui abandon prematur creste proportional cu viteza.
Posibila strategie: Circuland in paralel cu oponentul pe a carui banda se merge bara in bara, intrati in fata lui fara sa semnalizati, dar asigurandu-va ca va observa intentia. Nu va lasati intimidat de claxoanele lui, oferindu-i ca singure optiuni acceptarea intaietatii dumneavoastra sau stoparea cu pretul accidentului. Chiar daca nu intra in dumneavoastra, rezistenta opusa la intercalare ii tradeaza intaratarea. Odata ajuns in fata oponentului semnalizati scurt o singura data si treceti la ultimul nivel.

Nivelul 3: Sfidarea.
Scopul: Scoaterea oponentului de pe sosea.
Locul de desfasurare: Sosea intre localitati cu o singura banda pe sens, cu trafic relativ relaxat.
Posibila strategie: Asteptati in spatele unei masini lente aparitia unui oponent din directie opusa. Cand este clar ca nu mai e timp suficient, initiati depasirea semnalizand repetat cu farurile. Nu dati semne de ezitare, obligand oponentul sa incetineasca sau chiar sa traga pe dreapta. Manevra se poate incerca si in curbe, dar in aceste situatii aparitia oponentului nu este garantata.

Nota: Pentru trairea unei palete complete de senzatii se recomanda inceperea jocului de la primul nivel, intalnirea unui oponent indaratnic la ultimul nivel putand conduce la un GAME OVER irevocabil.

Amintiri din plasa cu fluturi

Alerg pe camp sa prind fluturi. Nu pentru ca tin sa-i prind, doar pentru ca sunt asa frumosi. Ma impiedic la tot pasul de ierburile mari si rad. Alerg cu mainile intinse si strig mama, uite. Sta intinsa pe o patura si sprijinita in coate ma insoteste cu privirea in bucuria mea. Buclele castanii imi sar pe umeri. Un fluture s-a oprit pe un fir de iarba. Dau un chiot si ma reped sa-l prind in maini. Neindemanarea mea il salveaza. Imi reiau fuga dezordonata si fericita.

Alerg pe camp sa prind fluturi. Cate un scaiete imi zgarie picioarele subtiri, crescute prea dintr-o data, cu genunchii deja zgreptanati in zilele dinainte. Cozile impletite imi sar ritmic pe spate. Am imprumutat fara stirea fratelui meu plasa de fluturi improvizata de el dintr-o paleta rosie de badminton. I-a taiat grilajul si cu o sarma a prins de cadru o punga. Obosita de atata fuga, ma arunc peste un fluture alb-galbui. De data asta l-am prins. Mi-e teama sa pun mana pe el, asa ca il las sa se zbata in punga pana cand isi zdrentuieste aripile fine. Cred ca o s-o rog pe mama sa-mi faca rost de insectar.

Iau delicat amintirile in palma. Am grija sa nu le scutur praful fin colorat de pe aripi. Le dau incetisor drumul si apoi cu doua bolduri le prind de polistirenul alb al blogului.

De-ale senzorilor

O fetita mica cu fas roz, nu ca as fi vazut clar ca-i fetita, dar o cunoasteti voi pe mama care sa-si imbrace baietelul mic cu un fas roz, deci o fetita mica cu fas roz alerga azi pe aleea din fata gradinitei. Moishe, moishe. Si se bucura. La cativa pasi in spatele ei, mama a inceput sa arunce priviri patrunzatoare in jur. De leoaica gata sa-si apere puiu’ de Mäuse cei primejdiosi. Laserul matern a maturat strada si petecul de iarba de langa fara sa-i scape nimic. Nu e nici un soarece a dat s-o linisteasca pe fetita. Moishe, moishe, s-a bucurat cea mica netulburata. Unde vezi tu soareci? Moishe, moishe, cu degetelul intins spre asfaltul din fata ghetutelor albe. Mama si-a mijit ochii si lamurita a corectat-o: Ameise.

M-a lasat vederea de foarte mult timp. Mai am doar amintiri de pe vremea cand vedeam si eu furnicile ce merg grabite alaturi de mine pe trotuar si e o boala pentru care nu s-au gasit ochelarii potriviti.

In timpul pranzului a venit o furtuna cu fulgere si tunete. A trecut repede, poate chiar vine vara. Cand m-am intors la birou, iesisera toate pasarile de sub stresini si se dadeau mari cum a trecut fulgerul uite asa pe langa cioc. Zarva mare, dar tot mi s-a parut ca se aude un piuit stins din cutia de posta. Cheie are doar seful si era plecat cu treburi. Abia maine voi afla daca au luat-o si urechile razna si aud voci de pui mici, doar piele pe oscioare. Acum seara mi-e teama ca iar s-ar otari mama oualor la mine.